|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Evenimente 2009 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
La mulţi ani ONESTIN ! Astăzi, 22 decembrie 2009, ONESTINimplineşte 4 ani de existenţă. Mulţumim pe această cale tuturor membrilor, simpatizanţilor, sponsorilor, colaboratorilor şi tuturor celor care ne-au susţinut in activităţi, şi sperăm că ne vor susţine in continuare pentru a putea continua drumul pe care am pornit la data de 22 decembrie 2005. Vă mulţumim ! Sun si vine Moş Crăciun !
Noul Cor ONESTIN a debutat ! Asa cum se stie, Corul este sufletul Asociatiei de Tineret ONESTIN, nucleul de la care a inceput toata povestea. Ziua de 13 decembrie 2009 le-a adus noroc tinerilor talentati din Cor, deoarece a marcat cu succes inceputul sezonului de colinde al acestui an. Dupa ce s-au pregatit asiduu sub indrumarea parintelui Adrian Topa, in dupa-amiaza acestei zile, la Catedrala “Pogorarea Duhului Sfant”, onestinii au prezentat cateva colinde din noul repertoriu, starnind din nou ropote de aplauze si fericire in sufletele celor care i-au ascultat, deopotriva preoti, oameni varstinici sau copii. Si ce e frumos abia de acum incepe! Fie ca si in aceasta forumula Corul sa isi pastreze magia si sa insufle spiritul care de atatia ani infrumuseteaza sarbatorile celor care il primesc! Spiritul Onestin!
Tinerii de la Asociatia de Tineret Onestin si de la Colegiul Tehnic ,,Petru Poni’’ din Onesti s-au pregatit pentru accesarea fondurilor de tineret puse la dispozitie de Comisia UE.
In baza colaborarii existente intre
Asociatia de Tineret Onestin, Colegiul Tehnic ,,Petru Poni’’ si Asociatia <<
Amicii Colegiului Tehnic ,,Petru Poni’’, acestia participat impreuna la modulul
de formare ,,Elemente de educatie non-formala/Scriere de cereri de finantare in
context Tineret in Actiune” ce s-a desfasurat la Centrul de Agrement Galaciuc
Tulnici, Vrancea in perioada 23.11 – 30.11.2009. La acest modul au fost selectati 24 de tineri din judetele Bacau, Galati, Neamt, Vaslui si Vrancea, Onestiul fiind din nou reprezentat bine numeric, prin implicarea celor de la Onestin, intre cei mai activi din judetul Bacau in domeniul tineret. In urma acestui modul de formare, participantii vor putea sa dezvolte abilitati si competente pentru infiintarea unui ONG si pentru o mai buna activitate in cele existente, sa elaboreze, planifice si sa scrie proiecte eligibile in cadrul programului Tineret in Actiune, sa foloseasca structura/formatul unei cereri de finantare specifice programului Tineret in Actiune. Modulul a fost finantat de Ministerul Tineretului si Sportului si cofinantat de Comisia Europeana prin programul Tineret in Actiune. Mentionam ca nu s-a perceput nici o taxa de participare si de asemenea au fost acoperite cheltuielile de cazare, masa si partial transport. Cursul, pregatit si implementat pe baza unei metodologii, pune accent pe participare activa si angajamentul celor implicati. Modulul de formare s-a desfasurat cu sprijinul Agentiei Nationale pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale, iar formatorii sunt membri ai retelei de formatori ai programului Tineret in Actiune.
Ultimul Sondaj de opinie înaintea alegerilor prezidenţiale din 22 noiembrie 2009. Asociaţia de Tineret ONESTIN face cunoscute utimele rezultate ale sondajului de opinie realizat în perioada 15.11.2009 – 18.11. 2009 cu privire la intenţia de vot a cetăţenilor din Oneşti la alegerile prezidenţiale din 22 Noiembrie 2009. Sondajul este continuare a proiectului „Transparenţă şi participare prin vot la viaţa comunităţii”, ce a avut ca prima etapa sondajul realizat în perioada 31.10-2.11 2009. Dacă acum două săptămâni sondajul s-a realizat mixt, combinând interviurile la domiciliu cu cele de pe teren, de aceasta dată interviurile s-au realizat cu preponderenţă la domiciliu. Echipa de sondaje a fost compusă din 14 persoane ce au atins eşantioane reprezentative din toate secţiile de votare din municipiul Oneşti. Sondajul a fost realizat asupra unui eşantion de 1034 persoane de pe raza tuturor secţiilor de votare din Oneşti. Marja de eroare a sondajului este de +/- 3%.
Situaţia intenţiei de vot pentru funcţia de preşedinte al României, în municipiul Oneşti, se prezintă astfel :
Din analiză se constată că ordinea principalilor contracandidaţi se menţine aceeaşi şi nu va putea fi schimbată la Oneşti: 1 Mircea Geoană 2. Crin Antonescu 3. Traian Băsescu, doar procentele putând diferi după ultimele confruntări ce ar putea sa aibă loc la nivelul TV. Procentajul celor ce nu vor vota se situează undeva între 25 şi 30 % , electoratul suferind o decantare a opţiunilor ce a contribuit la creşterea numărului celor ce declara că ar ieşi la vot, faţă de sondajul precedent. Chiar dacă la nivel naţional, rezultatele pot fi altele, este cert că la Oneşti va fi depăşită media naţională a partidelor, atât de PSD, cât mai ales de PNL. Doar PDL va fi sub media naţională . Se constata o creştere la cei trei principali contracandidaţi , aceştia beneficiind de opţiunea unui procent al electoratului nehotărât anterior şi de scăderea celor ce intenţionau să voteze cu Becali, Vadim, Oprescu sau cu un altul dintre candidaţi. Pe secţii şi zone, putem spune că procentaje constant bune are PSD-ul în majoritatea secţiilor de vot, cu procente peste medie în Satul Catolic. PNL îşi depăşeşte media în secţiile din zona de Sus (Casa de Cultura) si Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” , iar PDL la secţiile de la Şcoala nr 7 şi de la Şcoala nr 2, unde voturile se împart foarte aproape.
Asociaţia de Tineret ONESTIN mulţumeşte pe această cale tuturor ce ne-au răspuns cu amabilitate şi încredere şi promite să rămână un actor viu în viaţa cetăţii. Mulţumim oneştenilor că au trecut de încrâncenarea politică a ultimelor zile şi au reuşit să se detaşeze acordându-ne aceste interviuri.
Deasemenea intenţionam realizarea unui sondaj la ieşirea din secţiile de vot, la care sperăm să răspundeţi în aceeaşi notă ca şi în activităţile anterioare. Pentru cei care doresc mai multe detalii şi analize axate pe fiecare secţie de vot in parte (pe categorii de vârste, profesii, zone/străzi, provenienţa celor nehotărâţi etc) puteţi să ne contactaţi la adresa de e-mail onestin_mail@yahoo.com sau la tel 0747 963 256.
Reamintim că Asociaţia de Tineret ONESTIN este la al 5 – lea sondaj de acest gen în ultimii doi ani, având deja recunoaştere dată de corectitudinea şi calitatea activităţilor de acest tip realizată în cadrul unor proiecte, ca partener al unor instituţii abilitate de sondare a opiniei publice, ori a altor partenri sociali.
Lăsat de sec - 14 noiembrie 2009 Si a venit Postul si la Onestini... Nu insa fara respectarea traditiei impamantenita de acum de a sarbatori Lasatul Secului printr-o petrecere asa cum numai tinerii entuziasti de la Onestin stiu sa faca. La fel ca in fiecare an, si acum petrecerea a avut o tema, si anume Taranul si Viata la sat. Costumele ingenioase au surprins fiecare ipostaza a taranului, de la cel simplu si sarac la demagogul in plina campanie electorala si femeia abuzata. Mancarea traditionala, vinul bun de tara, muzica, dansul, jocurile si voia buna au guvernat seara, care a continuat intr-o atmosfera la fel de frumoasa si la majoratul Minei. Onestinii stiu sa se distreze, dar in curand Corul, activitatea principala a Asociatiei ne va arata ca seriozitatea ramane una din calitatile de baza! Noroc si corzi vocale intinse le uram! Si acum... sarbatorile vin, sarbatorile vin! Adelina Chelniciuc Sondaj de opinie Asociaţia de Tineret ONESTIN face cunoscute rezultatele sondajului de opinie realizat în perioada 31.10.2009 – 2.11.2009 cu privire la intenţia de vot a cetăţenilor din Oneşti la alegerile prezidenţiale din 22 Noiembrie 2009. Sondajul este realizat ca parte componentă a proiectului „Transparenţă şi participare prin vot la viaţa comunităţii”. Sondajul a fost realizat asupra unui eşantion de 1094 persoane. Marja de eroare a sondajului este de +/- 3%. Situaţia intenţiei de vot pentru funcţia de preşedinte al României, în municipiul Oneşti, se prezintă astfel :
Se constată un absenteism, în limitele normale de circa 25%, la care se adaugă o mare parte din procentajul celor nehotărâţi 11%. Din analiză, se constată surprinzător că salariaţii platformei industriale (RAFO-Chimic), îl clasează pe Mircea Geoană pe prima poziţie, urmat de Crin Antonescu şi Traian Băsescu în procente apropiate. Populaţia tânără, cu studii medii şi universitare şi cei între 36-49 de ani votează masiv cu Crin Antonescu. Cartierul Mal este fief liberal. Satul Catolic se păstrează în continuare fidel votant PSD. PD-L conduce la limită în zona de jos a oraşului. Se constată că următoarele 3 săptămâni de campanie pot schimba doar la vârf ordinea preferinţelor. Pentru cei care doresc mai multe detalii şi analize (pe categorii de vârste, profesii, zone/străzi, provenienţa celor nehotărâţi etc) puteţi să ne contactaţi la adresa de e-mail onestin_mail@yahoo.com sau la tel 0747 963 256.
Onestinii la Teatrul Masca Duminica 11 octombrie tinerii de la Onestin si-au dat intalnire la Bucuresti. Locatia de intalnire a fost Teatrul Masca, la avanpremiera spectacolului Regele Cerb in care joaca sufletul Asociatiei de Tineret ONESTIN : Diana Croitoru. S-au reunit pentru a sarbatori si a fi inima langa inima Onestini vechi si noi. A fost un regal atat pe scena , in sala cat si dupa la masa noastra festiva. Pentru mai multe detalii despre piese click aici ! Cursul Reporter Tin Sambata 10 octombrie , Cursul Reporter Tin a debutat pe teren ca echipa ,,ONESTIN Press’’. Onestin la Atena ! In perioada 7-11 octombrie 2009 s-a desfasurat conferinta internationala „Young European Active Citizens: Making Europe Our Europe” la Atena, Grecia, unde studenta de la Timisoara, Andra Scripcaru a participat alaturi de alti 26 de tineri europeni. Alaturi de Romania, tari participante au fost Grecia, Italia si Bulgaria. Aceasta intalnire a avut drept scop crearea unei retele internationale de ONG-uri din care Asociatia de Tineret ONESTIN va face parte. Pe langa acestea, temele aduse in discutie au vizat constructia europeana, integrarea noilor membri, problematica aderarii Turciei in Uniunea Europeana, incurajarea tinerilor spre a promova - prin intermediul programelor si proiectelor – valorile europene, s-au realizat noi idei de proiecte si de ce nu viitoare colaborari.
Tineri pentru suflete tinereAsociatia de Tineret ONESTIN lanseaza campania de sustinere si mediatizare "Tineri pentru suflete tinere", o campanie de sensibilizare si ajutorare a persoanelor aflate in dificultate. Te asteptam sa sprijini acest demers! Mai multe informatii despre aceasta campanie vor fi furnizate in urmatoarele zile. Va asteptam sa sustineti acest demers! Primul caz prezentat este:Monica si Laurentiu Gudruman Membrii Asociatiei „Onestin”, la un colocviu plin de prietenie Membrii Asociatiei de Tineret „Onestin” din Onesti si-au dat întalnire
la Aula Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” pentru a-si prezenta atat
realizarile de pana în prezent dar si proiectele pentruviitor. mai mult ...
|
![]() | ![]() |
![]() | |
![]() |
Un nou proiect international la debut!
In perioada 16-25 august 2009, 7 tineri onesteni, membri ai Asociatiei de Tineret ONESTIN vor participa la un nou proiect international de tineret cu titlul: Physical Violence is Individual. The problem is Universal .
Acesta se va desfasura in Ankara, capitala Turciei si va reuni tineri din alte cinci tari europene . Tematica principala este diminuarea violentei prin teatru – pantomima ; in cadrul proiectului activitatile vor fi foarte diverse: se va invata sa se realizeze papusi pentru copii, se vor vizita diverse obiective culturale si turistice, vor avea loc seri interculturale, se vor vizita centre de protectie ale persoanelor supuse violentei domestice si se va pregati un spectacol de pantomima ce va fi sustinut in centrul Ankarei . Onestin cu o bogata experienta in aceasta problematica , va duce experienta proiectelor trecute , prezentand filme, piesa de teatru si alte rezultate ale Proiectului ,, Tinerii si non-violenta’’ desfasurat cu succes in tara, in anul 2007 .
Grupul va fi condus de presedintele Asociatiei
Alexandru Cristea si este compus din elevii si studentii: Gabriel Szalontai,
Madalina Grecu, Cristi Lupu, Cristinel Purice, Mihaela Maior si Bianca Furtuna .
In august, ONESTIN invata, ajuta si se formeaza in tara si strainatate !
Strangem randurile!
Luni 10 august 2009, incepand cu ora 19:30, timp de trei ore , la sediu Asociatiei a avut loc o intalnire de analiza si proiectare a viitorului ONESTIN in contextul schimbarii de generatii, problemelor legate de locatia de desfasurare a activitatilor si dialogului cu autoritatile locale . Au participat 15 din cei mai implicati tineri , membri ai Consiliului Director Largit , care au cautat solutii si au schitat un plan de actiune pentru urmatoarea perioada. Prima ,,borna’’ de analiza va fi data de rezultatul actiunii preconizate pentru data de 22 septembrie 2009.
Mai multe vor fi pe site , pe forum si in intalnirile echipelor de lucru ce se vor forma! Cei ce vor sa se implice in actiunile proiectate sunt asteptati!
Pana atunci se munceste!

Caritate
ONESTIN continua campania de sustinere cu alimente a persoanelor aflate in dificultate , o actiune ce se desfasoara saptamanal de la mijlocul lunii iunie si de care beneficiaza un numar intre 50 si 70 de persoane. Actiunea sustinuta financiar si material de Asociatia ,, Bucuria celor necajiti’’ , beneficiaza de parteneriatul tinerilor de la ONESTIN.

Formare
In perioada 10 -17 august 2009, reprezentand Asociatia de Tineret Onestin, Cosmin Saic este prezent la Mamaia la Cursul de Managementul Programelor si Proiectelor organizat de Ministerul Tineretului si Sportului in cadrul Şcolii de Vară "De 2 X Mai Competent" , ce se desfasoara in perioada 27 iulie -7 septembrie 2009.
Un nou proiect international la debut!
In perioada 16-25 august 2009, 7 tineri onesteni, membri ai Asociatiei de Tineret ONESTIN vor participa la un nou proiect international de tineret cu titlul: Physical Violence is Individual. The problem is Universal .
Acesta se va desfasura in Ankara, capitala Turciei si va reuni tineri din alte cinci tari europene . Tematica principala este diminuarea violentei prin teatru – pantomima ; in cadrul proiectului activitatile vor fi foarte diverse: se va invata sa se realizeze papusi pentru copii, se vor vizita diverse obiective culturale si turistice, vor avea loc seri interculturale, se vor vizita centre de protectie ale persoanelor supuse violentei domestice si se va pregati un spectacol de pantomima ce va fi sustinut in centrul Ankarei . Onestin cu o bogata experienta in aceasta problematica , va duce experienta proiectelor trecute , prezentand filme, piesa de teatru si alte rezultate ale Proiectului ,, Tinerii si non-violenta’’ desfasurat cu succes in tara, in anul 2007 .
Grupul va fi condus de presedintele Asociatiei Alexandru Cristea si este compus din elevii si studentii: Gabriel Szalontai, Madalina Grecu, Cristi Lupu, Cristinel Purice, Mihaela Maior si Bianca Furtuna .
Acasa, in natura !
Cod galben, viitura, ursi...cam asa am fost initial incurajati vineri seara cand ne-am hotarat sa evadam putin din peisajul „beton-asfalt” al Onestiului. Cu putin curaj sau inconstienta, sau cu mult optimism, noi am plecat (nu cu pluta, cum ni se prezisese) ci cu corturile, undeva departe...gen Ferestrau. Sa-i spunem drumetie, „iarba verde” cu foc de tabara si chitara la promotie (multumim Tzitzi si Picollo), sau mai simplu onestini in natura (ne confundam cu decorul la lasarea serii;) ) a fost o noua ocazie de a impartasi zambete, de a canta si de a ne simti „impreuna”. Si-altadata, si-altadata...o sa fim si mai multi „in padurea de la strunga”...
Tinerii de la Onestin au revenit imbogatiti din Polonia si Cehia!
Polonia , nu te vom uita!
In perioada 20 - 30 iulie 2009 orasul Goldap, din Polonia, a gazduit proiectul cu tematica culturala „Culture Kaleidoscop”, ce a adus impreuna tineri din tari precum Turcia, Spania, Lituania, Polonia si Romania (reprezentata de noua tineri onestini).
Proiectul si-a atins scopurile propuse, in care tinerii sositi din colturi diferite ale Europei au avut sansa sa se cunoasca si sa-si impartaseasca gandurile, obiceiurile si cultura careia apartin. A fost o sansa nemaipomenita de a invata unii de la altii, dar mai mult decat atat de a aduce in discutie o lectie mai importanta decat Istoria (dintre temele de discutie la workshop-uri a fost „Cel de-al Doilea Razboi Mondial”, „Similaritati si Diferente-Stereotipuri”, „Problematica mediului inconjurator”): deschiderea sufleteasca si mentala fata de celalalt, toleranta, lucrul in echipe multinationale, depasind barierele lingvistice si nu numai (prejudecatile, preconceptiile).
In afara workshop-urilor de discutii au fost organizate si ateliere de modelare a lutului, de fabricare a painii cat si excursii in care s-au vizitat obiective turistice deosebite, naturale si nu numai ( lacurile din Goldap, Parcul National Wigierski, podurile Stanczyki, Buncarul lui Hitler, biserica Swieta Lipka), dar cea mai iubita activitate a fost traseul de paisprezece kilometri cu kaik-ul!
Nu au lipsit activitatile recreative, jocurile sportive, focul de tabara si mai ales voia buna, cu alte cuvinte un adevarat caleidoscop cultural, care s-a lasat cu prietenii pe viata, amintiri frumoase si apetit pentru noi experiente de acest gen. Dincolo de oboseala drumului parcurs cu trenul , raman amintirile trecerii prin Ungaria , vizitarii oraselor Varsovia si Cracovia , trecerii involuntare ( inot) a granitei de nord a Poloniei cu Rusia si multe altele .
In final nimic altceva nu mai conteaza decat ce iei cu tine, in tine...amintiri, prieteni buni, speranta de a-i revedea, tot ce ai invatat bun de la ei si ce ai descoperit bun in tine prin ceilalti.
Nu avem cum sa spunem, (si sa ne inteleaga) cei care nu a fost si care nu a trait zi de zi acolo, ce am simtit la plecare, pentru ca ar suna prea ciudat, dar o mare de lacrimi ne-a spalat tuturor obrajii...am simtit ca am lasat o parte din noi acolo, in Goldap, si ca am luat cu noi o parte din sufletul celor care au ramas.
S-au daramat stereotipuri, prejudecati, ne-am vazut intre noi asa cum suntem, cu bune si rele, si putem spune ca dintre cate sunt pe lume...cel mai frumos e omul.
Ne-am am amintit acum cea mai frumoasa similaritate dintre natiuni "avem acelasi cer"...nu-i asa, Polonia, Turcia, Spania, Lituania, Romania...si lista poate continua...? Ne vom aminti cu drag ca la plecarea din Goldap nu mai eram cinci natiuni, ci aproape cincizeci de prieteni.
Privind retrospectiv
cele doua saptamani petrecute alaturi de tineri de
nationalitati
diferite, realizam
ca ne-am apropiat
foarte mult unii de altii, ca toleranta si prietenia
si-au spus cuvantul.
Ne este dor de
ospitalitatea polonezilor si de zambetul binevoitor al lituanienilor, de glumele
spaniolilor, de dansul traditional al turcilor si de "I have a questionsss".
Toate au dat culoare
activitatilor la care am luat parte.
Astfel, s-a dovedit ca intr-un carucior de la Muzeul Culturii (poloneze) incap
si polonezi si romani, ca toate cinci natiile se pricep la olarit si la facut
paine, ca lebedele se pot imprieteni cu toti cei in stare sa se bucure de kayak
pe timp de ploaie, ca exista intotdeauna solutii salvatoare atunci cand
autocarul se impotmoleste, ca a spune "te iubesc" e formula cel mai usor de
invatat in toate limbile.
Si iata-ne inapoi, pentru ca „iarba verde de acasa sa ne ratacim prin lume nu ne lasa”.pe noi, membrii echipei Onestin participanti in acest proiect, elevi si studenti din Onesti si Targu Ocna: Diana Croitoru, Cristi Lupu , Georgia Capata, Bogdan Martiniuc, Elena Dobosariu, Mihaela Maior, Andrei Taraipan, Andrei Tureac si Vladut Dobosariu .Experienta aceasta ne obliga sa o prezentam colegilor nostri, la inceputul anului scolar, pentru ca un numar cat mai mare de tineri sa inteleaga castigul unor astfel de activitati interculturale la nivel european!
Au consemnat Diana Croitoru si Georgia Capata

Cehia nu ne va uita!
In
perioada 20-26 iulie, 8 onestini au participat la proiectul cultural-religios
„Medley of musical cultures”. Majoritatea activitatilor s-au desfasurat in
localitatea Vilemov, in manastirea ortodoxa cu hramul „Adormirea Maicii
Domnului”, in apropiere de orasele Projtenov si Olomuc, orase unde tinerii
participanti din Polonia, Cehia, Bulgaria si bineinteles Romania, si-au
prezentat la final rezultatele: o imbinare a celor patru cantece reprezentative
tarilor mentionate mai sus, menita sa arate oamenilor din cele doua orase ca
muzica, acest dar minunat de la Dumnezeu, este capabila sa uneasca culturi
diferite
Programul a cuprins momente culturale, muzicale, sportive,
recreative, dar si de rugaciune. Zilnic, dimineata si seara, tinerii s-au
intalnit in rugaciune unde s-a rostit si Rugaciunea Domneasca (Tatal Nostru) in
diferite limbi: romana, engleza, polona si ceha.
Participantii fiecarei tari si-au prezentat orasul si tara de provenienta, asociatia din care fac parte, un artist muzical national, dansuri si cantece traditionale, un film muzical national, etc. Onestinii au reprezentat si prezentat cu succes Romania, Onestiul si imprejurimile, dar si Asociatia de Tineret ONESTIN, prin filme, fotografii, pliante dar si pe viu prin cantecele si dansurile populare romanesti , muzica folk si usoara, filmul muzical ,, Veronica’’, un material despre artista onesteana Loredana Groza, melodii religioase.
Celelalte cantece specifice fiecarei tari care au fost folosite in medley sunt: cel al Poloniei- Szla dzieweczka do laseczka, Cehia- Delani si Bulgaria- Ludo mlado.
In cadrul proiectului, tinerii participanti au facut un tur al orasului si alte obiective turistice cum ar fi: clopotele Sfantului Mihail, turnul Sfantului Maurice, coloana Sfintei Treimi, orga Bisericii ,,Fecioara Maria a zapezii’’, Academia duhovniceasca ortodoxa de la Vilemov, biserica ortodoxa din Olomouc avand hramul Sfantului Gorazd Pavlick si alte obiective culturale si turistice.
Echipa ONESTIN a fost compusa din elevii si studentii: Ada Vlad, lider de grup, Robert Filip, Andrei Stratulat, Iuliana Iga, Cosmin Frateanu, Diana Cojocaru, George Vlad si Grecu Daniela – Georgiana.
A consemnat Andrei Stratulat

FINALIZAREA ACTIVITATII DE INTALNIRE
Proiectul “Teach me your dance!” a finalizat etapa de intalnire si interactiune a participantilor printr-un spectacol artistic desfasurat la foisorul din Parcul Municipal. Spectacolul a inclus dansuri specifice fiecarei tari partenere (Lituania, Letonia, Turcia, Polonia si Romania), iar in finalul reprezentatiei toti participantii au dansat pe un colaj format din melodii apartinand tarilor pe care le-au reprezentat. Liderii echipelor implicate in proiect au descris spectatorilor dansurile apartinand traditiei lor si au fost dublati in limba romana de membrul Asociatiei de Tineret Onestin, Oana Berdan. Dansurile au fost coordonate de tineri coregrafi, sau coregrafi in devenire, si invatate pe parcursul saptamanii 20-26 iulie. Scopul prezentarii dansului in loc public a fost nu unul artistic, ci de vizibilitate, intrucat s-a dorit in cadrul acestui proiect si interactionarea cu cetatenii orasului gazda. Evenimentul a fost urmarit de aproximativ 150-200 de persoane si nu a fost ocolit nici de probleme tehnice, intrucat tensiunea furnizata prin priza de la locatia desfasurarii nu a putut asigura in mod continuu energia necesara alimentarii intregii aparaturi tehnice, astfel ca au mai existat si caderi de tensiune.
Dupa cele 7 zile de intalnire rezultatele obtinute sunt foarte aproape de cele propuse. Astfel, cu exceptia unei dezbateri care a fost inclocuita cu o alta activitate si a faptului ca au fost cu 3 participanti mai putin decat numarul planificat, proiectul si-a atins obiectivele vizate pana in acest moment. Atat invaţarea interactivă a dansurilor tradiţionale si a obiceiurilor din cele cinci ţări ale Uniunii Europene, precum şi intărirea respectului de sine si intelegerea diversitatii au fost atinse prin activitatile si dezbaterile care au facut parte din programul celor 7 zile. In afara implicarii artistice, tinerii au avut ocazia sa faca un tur al orasului Onesti si al imprejurimilor. Au vizitat Catedrala “Pogorarea Sfantului Duh”, Biserica Sfantul Nicolae, Primaria Onesti si Biblioteca Municipala, mina de sare si piscina recent inaugurata la Targu Ocna, Manastirea Magura si orasul Slanic-Moldova. Promovarea intensiva si implicarea participantilor in activitati interactive si creative care nu au fost concepute anterior implementarii, au reprezentat o valoare adaugata pentru calitatea proiectului.
Urmatoarea faza a planului organizatoric consta in promovarea rezultatelor proiectului in comunitatile locale din care partenerii provin. Astfel, se asteapta ca peste 200 de tineri studenti sau elevi din cele 5 tari participante sa afle despre modul in care s-a desfasurat proiectul “Teach me your dance!” si informatii referitoare la posibilitatea de a accesa fonduri prin programul Comisiei Europene, Tineret in Actiune.

Primul proiect Youth in Action a început la Oneşti

Primul proiect cultural – religios international al tinerilor de la ONESTIN are loc in stravechiul oras Olomouc din Cehia.
Asociatia de Tineret Onestin participa la al doilea proiect cultural european al verii: ,,Medley of musical cultures’’.
In perioada 20-27 iulie 2009, 8 tineri onesteni vor lua parte la proiectul intitulat ,,Medley of musical cultures’’ (imbinarea culturilor muzicale)! Acesta se va desfasura in orasul Olomouc din Cehia iar rezultatele obtinute vor fi prezentate publicului local dar si celui din orasul Prostějov. Activitatea va avea un caracter cultural-religios, dar si recreativ, iar la ea vor participa 36 de tineri din Romania, Polonia, Bulgaria si din tara gazda, dar si voluntari din Germania si Turcia.
Putem spune ca punctul central al proiectului si elementul in favoarea caruia vor lucra tinerii, pentru a-l face comun acestor culturi, este muzica. Principalul scop este de a reuni tinerii din diferite tari si culturi ca unindu-si puterile si apeland la creativitate, muzica, joc, desen, dans si traditie sa realizeze un dialog intercultural si sa demonstreze lumii ca muzica are puterea de a imbina culturi diferite. Mai exact, fiecare grup de tineri va avea de indeplinit o serie de cerinte comune: prezentarea regiunii din care provin, acelasi lucru fiind valabil si pentru un artist muzical national al tarii respective, a unui film muzical, etc. Echipele, ajutandu-se reciproc, vor avea posibilitatea de a-si insusi cunostinte despre celelalte culturi ale tarilor participante la proiect, sa invete noi cantece, dansuri specifice fiecarei tari, de a-si dezvolta modul de a lucra in echipa, de a invata sa cante la noi instrumente, etc.
Tinerii onesteni vor aduce in fata publicului , pe langa prezentarea Romaniei, a Onestiului si a imprejurimilor , a Asociatiei de Tineret ONESTN si a proiectelor derulate si cantece populare romanesti , muzica folk si usoara romaneasca, filmul muzical ,, Veronica’’, un material despre artista onesteana Loredana Groza , dar si melodii religioase si colinde traditionale.Zilnic, dimineata si seara, va exista un program religios in care va fi rostita si Rugaciunea Domneasca (Tatal Nostru) in diferite limbi: romana, latina, bulgara, engleza, polona si ceha. In cadrul proiectului , tinerii participanti vor vizita orasul si alte obiective turistice cum ar fi: clopotele Sfantului Mihail, turnul Sfantului Maurice, orga Bisericii ,,Fecioara Maria a zapezii’’, catedrala , Academia duhovniceasca ortodoxa de la Vilemov , precum si alte obiective culturale si turistice, iar duminica dimineata vor participa la slujba religioasa. Tinerii nostri vor avea parte de o experienta placuta, majoritatea dintre ei fiind pentru prima data in strainatate,avand ocazia de a participa si de imbunatati comunicarea in limba engleza , cunostintele culturale si religioase, toate prin acest proiect cu si pentru tineri sprijinit de UE.
Echipa ONESTIN este compusa din elevii si studentii: Ada Vlad, lider de grup, Robert Filip, Andrei Stratulat, Iuliana Iga, Cosmin Frateanu, Diana Cojocaru, George Vlad si Grecu Daniela – Georgiana.
A consemnat , Andrei Stratulat

O alta echipa Onestin, prezenta in cel de-al treilea proiect europen de tineret al verii: "Culture Kaleidoscop", Polonia/Goldap
Proiectul cu tematica culturala „Culture Kaleidoscop” va avea loc in Polonia, in orasul Goldap, in perioada 20 - 30 iulie 2009 si va aduce impreuna tineri din tari precum Turcia, Spania, Lituania, Polonia si Romania ( reprezentata de noua tineri onestini).
Unul din scopurile acestui proiect este cunoasterea interculturala, tinerii avand posibilitatea sa intalneasca noi culturi, cu diferite mentalitati si sa impartaseasca la randul lor din ce este mai interesant in propria tara. Fiecare grup se va pregati cu prezentarea culturii propriei tari vorbind, de exemplu, despre traditii, obiceiuri si despre „bucataria” specifica, traditionala, toate acestea ducand la o lectie mai importanta decat Istoria: se va invata despre cooperare, toleranta, deschidere spre celalalt, depasind barierele lingvistice.
Activitatile comune vor suda legaturile intre tinerii veniti din diferite zone ale Europei si impreuna, prin intermediul acestui proiect, vor reflecta la problemele cu care se confrunta Europa in prezent.
Vor avea loc discutii libere cu privire la similaritatile si deosebirile dintre culturile tarilor implicate in proiect, cu privire la Cel de-al Doilea Razboi Mondial si urmarile acestuia, efectele resimtite in fiecare din tarile participante, se vor vizita obiective turistice cu incarcatura istorica, se vor tine workshopuri , se vor vizita fabrici de preparare a painii si a branzeturilor specifice tarii gazda si nu vor lipsi activitatile recreative, turistice si jocurile sportive.
Membrii echipei Onestin sunt elevi si studenti din Onesti si Targu Ocna: Diana Croitoru, lider de grup, Cristi Lupu, Georgia Capata, Bogdan Martiniuc, Elena Dobosariu, Mihaela Maior, Andrei Taraipan, Andrei Tureac si Vlad Dobosariu .Mentionam ca acestia beneficiaza de cazare si masa precum si de 70% din costul de transport gratuit, prin intermediul proiectelor Youth finantate de Comisia UE .
A consemnat, Diana Croitoru

Un nou traseu în agenda ONESTIN !
In perioada 6-8 iulie, Gabriel Szalontai, Coordonator de proiecte în Asociaţia de Tineret ONESTIN a participat la Vizita de Pregătire din cadrul proiectului « Cultural Kaleidoscope », Goldap, Polonia. La această întâlnire s-au adunat cinci tineri din România, Polonia, Turcia, Spania şi Letonia. Aceştia au discutat detaliat ceea ce vor face în proiectul propriu-zis ce va avea loc în perioada 20-31 iulie 2009, unde vor participa câte 9 tineri din fiecare ţară menţionată mai sus.
Acest schimb de tineri este realizat în cadrul programului « Tineret în Acţiune », acţiunea 1.1 multilateral şi are ca temă principală cultura.


Tinerii onesteni prezenti in Turcia, la granita cu Armenia, intr-un proiect cultural inedit !
Jurnal de Proiect : Turcia ANI Ruins/Kars
In perioada 1-11 iulie 2009, 7 tineri membri ai Asociatiei de Tineret ONESTIN au reprezentat cu succes Romania in proiecul ANI Ruins, un proiect “U.E. Youth Exchange Action 1.1”, care a avut loc in Turcia, in orasul Kars. La proiect au participat tineri din 4 tari, respectiv Turcia, Romania, Germania si Danemarca. Proiectul a fost unul cultural in care 28 de tineri au militat in campania de salvare a ruinelor de la ANI. Toti au lucrat la capacitate maxima pentru a semnala importanta ocrotirii trecutului in vederea dezvoltarii viitoare in cadrul proiectului “Youth light’’.
Primul pas in asigurarea succesului acestui proiect a constat in motivarea participantilor printr-o vizita a ruinelor de la Ani, ruine ce au reprezentat odinioara unul dintre cele mai importante centre comerciale de pe Drumul Matasii.
Intorsi placut impresionati din acesta expeditie, tinerii au organizat un brainstorming in vederea stabilirii strategiei folosite ulterior in campanie. Dupa alegerea grupului tinta, a sloganului, a temei principale si dupa determinarea punctelor forte si a celor slabe ale campaniei, echipa internationala nou formata a fost divizata in 3 ateliere :comercial, fotografic si publicistic, in raport cu abilitatile si calitatile fiecarui participant.
Tot in cadrul proiectului au avut loc seri culturale in care fiecare delegatie si-a rezentat tara intr-un mod unic. Romanii au asteptat oaspetii cu paine si sare prezentate in costum traditional. "Oaspetii" au fost serviti cu diferite delicatese specifice romanesti si au facut cunostinta cu muzica, dansul si cultura romaneasca.
Proiectul a indeplinit toate asteptarile, dincolo de peripetiile si momentele pitoresti ori neprevazute, avand ca rezultat realizarea unui film publicitar, a unui ziar si a altor materiale de promovare a zonei.
In final, fiecare participant a fost rasplatit cuo diploma din partea Comisiei Uniunii Europene, in care se justifica participarea si implicarea in acest proiect.
Proiectul a luat sfarsit in data de 11 iulie 2009 cand, echipa Romaniei si cea a Germaniei au fost conduse de catre echipa-gazda la aeroportul din Kars, de unde au luat avionul spre Istanbul. Dupa 15 ore petrecute in frumosul Istanbul, romanii au luat avionul spre Bucuresti.
Dupa 11 zile petrecute in Kars, Turcia echipa ONESTIN, alcatuita din tinerii: Claudiu Gaburel, lider de grup, Madalina Grecu, Alexandra Mocanasu, Silvia Mirea, Ovidiu Pascaru, Adelina Pavelescu si Vlad Sorta s-a intors in Romania , dornici de a continua sa lucreze in astfel de actiuni.
Au consemnat, membrii echipei ONESTIN: Ovidiu Pascaru, Adelina Pavelescu si Madalina Grecu


In perioada 1-11 iulie 2009, suntem plecati în primul proiect youth al verii - Turcia !
7 membri ai Asociatiei de Tineret ONESTIN vor participa intr-unul din proiectele Youth in Action ale anului 2009, intitulat �Youth Light�.
Proiectul se va desfasura in Turcia in orasul Kars, situat in zona granitei cu Armenia , unde 28 de tineri din Danemarca, Germania, Romania si respectiv Turcia isi vor uni fortele lucrand impreuna pentru a salva ruinele orasului ANI, un oras antic ce dateaza de mai bine de 5000 de ani. In prezent, nefiind protejat si intretinut, acest tinut ce constituie un leagan cultural al civilizatiei contemporane - orasul fiind traversat de legendarul « drum al matasii » - risca sa fie distrus. mai mult >>>

Management de proiect
Asociatia de Tineret Onestin, prin presedintele Alexandru Cristea a participat in perioada 20-22 iunie la o sesiune de instruire pe tema managementului de proiect. Cursul a fost organizat de catre ANPCDEFP (administrtaorul fondurilor destinate programului Tineret in Actiune) si a avut ca grup tinta coordonatorii proiectelor de tip Tineret in Actiune si reprezentantii legali ai organizatiilor care au primit acceptul de finantare in urma sesiunii de evaluare 1 aprilie – 1 iunie 2009. Trainingul s-a desfasurat la sediul Agentiei Nationale din Bucuresti si a strans aproximativ 50 de ONG-isti, care activeaza in zona tineretului si nu numai. Acestia au fost impartiti in 2 grupe in functie de actiunile pe care au accesat fondurile si au parcurs tematici precum: comunicarea cu partenerii, gestionarea conflictelor, managementul riscului, norme financiare si multe altele care vor fi aplicate in urmatoarea perioada, in etapa de implementare a proiectelor. Masa, cazarea si materialele de curs ale participantilor au fost asigurate de catre finantatori.
Speram ca la raportarile din cadrul proiectului “Teach me your dance!” sa dovedim utilitatea acestui curs prin calitatea metodelor si strategiilor de implementare pe care le vom utiliza.

Informare cu privire la proiectele nationale pentru tineret: Bacau - intalnire de lucru ONG - DTJ
Luni 22.06.2009, la sala mare a Consiliului Judeţean Bacău, Direcţia pentru Tineret a Judeţului Bacău, în colaborare cu Instituţia Prefectului Bacău, au organizat întâlnirea informativă privind metodologia de finanţare aferentă „Concursului Naţional de Proiecte ale Ministerului Tineretului şi Sportului - 2009”.
Cu această ocazie au fost dezbătute şi alte teme de interes ale problematicii de tineret la nivel judeţean, iar lucrătorii din cadrul DTJ Bacău au raspuns întrebărilor participanţilor privitoare la metodologia de finanţare precum si asupra altor aspecte din aria de competenţă a instituţiei.
La lucrări au participat cele mai implicate organizaţii de şi pentru tineret din judeţul Bacău, precum şi reprezentanţii presei locale. Au fost prezenti directorul coordonator al DTJ Bacau, prefectul si subprefectul judetului Bacau .
Asociatia de Tineret Onestin a
fost reprezentata de Cosmin Saic si Adelina Pavelescu.
Tinerii de la Onestin parcurg ,,drumul matasii'' intr-un nou proiect european !
Drumuri istorice europene in Extremul Orient .
In perioada 1-11 iulie 2009, 7 membri ai Asociatiei de Tineret ONESTIN vor participa intr-unul din proiectele Youth in Action ale anului 2009, intitulat “Youth Light”.
Proiectul se va desfasura in Turcia in orasul Kars, situat in zona granitei cu Armenia , unde 28 de tineri din Danemarca, Germania, Romania si respectiv Turcia isi vor uni fortele lucrand impreuna pentru a salva ruinele orasului ANI, un oras antic ce dateaza de mai bine de 5000 de ani. In prezent, nefiind protejat si intretinut, acest tinut ce constituie un leagan cultural al civilizatiei contemporane - orasul fiind traversat de legendarul « drum al matasii » - risca sa fie distrus.
Tinerii vor lucra in 4 ,,ateliere'' : comercial, fotografic, radiofonic si publicistic, iar scopul lor va fi captarea atentiei autoritatilor locale si indreptarea acesteia catre prevenirea distrugerii acestui oras de o importanta istorica si culturala covarsitoare. Un alt obiectiv al proiectului va fi realizarea unui film documentar ce va incerca sa sensibilizeze pe cei in drept a proteja valorile comune europene.
Echipa Onestin e formata din : Claudiu Gaburel, Vlad Sorta, Alexandra Mocanasu , Madalina Grecu , Adelina Pavelescu , Ovidiu Pascaru si Silvia Mirea.
Urmatorul proiect european al verii va fi unul cu tematica culturala si muzicala , avand ca destinatie un alt oras european cu rezonante istorice si culturale: Olomouc din Cehia.
Viziteaza Ani la adresa : www.kars.gov.tr/gezirehberi/En/english.html
Viziteaza Olomouc la adresa: www.olomouc.eu/eng/

Tinerii aduc bucurie celor necajiti!
50 de persoane au primit acum in vrmea postului o masa calda prin bunavointa celor ce nu uita de cei necajiti. Tinerii de la Onestin continua sa sprijine actiunile de binefacere indreptate catre familiile aflate in dificultate.
,, Bucuria celor necajiti'' si ,,Onestin'' va doresc post binecuvantat!

ONESTIN- Aduce fonduri europene si tineri din Europa la Onesti !
La data de 1 aprilie Asociaţia a depus prin doi tineri ambiţioşi, Alexandru Cristea şi Gabriel Szalontai , două propuneri de finanţare la Agenţia Naţională. Ambele au fost castigatoare , insa din lipsa fondurilor si a concurentei la una dintre sectiuni, doar unul a primit finantarea. Este vorba de un schimb de tineri cu tema: „Teach me your dance!’’ ce va fi desfăşurat in Onesti în perioada 20-27 iulie 2009.
Vor participa 30 de tineri din 5 ţări : Turcia, Polonia, Letonia, Lituania şi bineînţeles, România.
Aşa cum se poate deduce şi din titlu, „Teach me your dance!’’, tema principală a acestui proiect este arta şi cultura. In cele 6 zile de activitate, tinerii vor învăţa reciproc dansurile lor naţionale, îşi vor împărtăşi tradiţiile şi cultura, creând un spaţiu propice pentru o solidă dimensiune interculturală şi europeană. In ultimele zile de lucru vor face un colaj şi vor crea un „Dans European” pe care îl vor prezenta în diverse locuri publice din municipiul Oneşti.
Motto : ,, Fă şi tu o bucurie , dăruind o jucărie ! ‘’
Scrisoare către cei vii
,,1 Iunie - Bucuria copiilor’’
"Mamă, e jucăria mea ?" Aşa au întrebat mulţi dintre copiii ce au primit în aceste zile dar din darul dumneavoastră, al celor ce aţi învăţat sau aţi continuat să dăruiţi din ceea ce vă prisoseşte.
Proiectul “1 Iunie - Bucuria copiilor”, iniţiat de tinerii din cadrul Asociaţiei de Tineret ONESTIN, a fost dus la bun sfârşit în ziua de 1 iunie şi în zilele următoare acestui eveniment. Proiectul a demarat în ultima decadă a lunii mai prin iniţierea unei colecte de jucării şi hăinuţe care a fost receptată pozitiv de majoritatea instituţiilor de învăţământ din Oneşti, bisericilor catolice şi parţial al celor ortodoxe, blocate în birocraţia aprobărilor.
Aceasta a fost singura undă de regret, cea dată de blocajul din partea celor ai căror fii suntem majoritatea, a celor ce decid local în biserica ortodoxă. Compensaţia a venit prin susţinerea individuală primită din partea credincioşilor ori a preoţilor ce au ajutat în special în distribuirea către cei în nevoi.
S-au evidenţiat prin implicare şi colectare profesori şi elevi ai colegiilor oneştene, din toate şcolile generale şi grădiniţele oneştene.
Mulţumim în mod deosebit Bisericii şi comunităţii romano- catolice, care s-a mobilizat exemplar în toată zona, atât în colectare cât şi în identificarea de familii pentru distribuire.
Ce am învăţat din această experienţă? Că nimic nu am fi reuşit să împlinim dacă nu ar fi existat sutele de anonimi ştiuţi doar de Dumnezeu, că e atâta nevoie de solidaritate, dragoste şi luptă cu mentalităţile trecutului şi cu noi înşine.
Sediul Asociaţiei s-a transformat ad-hoc, timp de o săptămână, într-un depozit unde tinerii au muncit la sortarea şi realizarea pachetelor pentru grădiniţele din mediul rural şi pentru familii cu mai mulţi copii, dezavantajate social. Am fost copleşiţi de dragostea dumneavoastră: mii de jucării şi hăinuţe se colectau şi pe măsură ce distribuiam se părea că mai multe se adună!
Apoi, cu entuziasm şi sacrificii tinerii au colindat cu precădere aşezările rurale din întreaga zonă. Am adus prin dumneavoastră, un zâmbet în rândul copiilor din oraşele, satele şi comunele: Oneşti, Dărmăneşti, Dofteana, Târgu Ocna, Târgu –Trotuş, Berzunţi, Coman, Helegiu, Bârsăneşti, Căiuţi, Buciumi, Viişoara, Rădeana, Gutinaş, Bogdăneşti, Oituz, Poiana Sărată şi altele, acoperind geografic întreaga Vale a Trotuşului.
De neuitat vor fi întâlnirile cu familiile aflate în dificultate, cu până la 13 copii, cu cei îngrijiţi în diferite instituţii sociale, cu copiii din grădiniţe izolate ori ale copiilor romi, cu oameni care se bucurau că pot oferi copiilor lor o jucărie sau o hăinuţă.
Seara de 1 iunie a fost una a bucuriei muncii bine făcute de un grup de tineri ce crede în continuare în puterea binelui dincolo de orice piedici, intrigi sau judecăţi de măsură! S-au bucurat cu toţii, părinţii şi copiii veniţi din şcolile şi grădiniţele oneştene partenere, la spectacolul copiilor ce a fost organizat în incinta Colegiului Tehnic “Petru Poni”, iar cei mai merituoşi vor primi premii şi diplome în faţa colegilor sau în cadrul serbărilor sfârşitului de an şcolar. Premierea va fi făcută atât pentru talentul artistic (muzică, teatru, dans) cât şi pentru lucrările concursului de desen “Jucăriile copilăriei” ori pentru implicarea în campania de binefacere.
Au fost alături de noi, pe toata durata campaniei, cei ce ne acorda în ultimii ani sprijin moral: preoţi, profesori, părinţi şi cel ce ne susţine material şi financiar: domnul Laurenţiu Neghină, ce a suportat cea mai mare parte a cheltuielilor legate de organizare , transport şi premiere!
Dumneavoastră, tuturor celor care aţi dăruit către copii, ca OAMENI ce aţi înţeles bucuria lui “a da” în loc de “a lua”, vă mulţumim!
În numele copiilor care au lăcrimat de bucurie, vă mulţumim şi aşteptăm să vă alăturaţi altor iniţiative viitoare de acest fel!
4 iunie 2009
Cu dragoste , în numele tinerilor ,
Alexandru Cristea , preşedinte al Asociaţiei de Tineret ONESTIN
P. S . Sperăm că pozele alăturate să ţină loc de mai multe cuvinte !
1 iunie- Bucuria copiilor
Asociatia de Tineret Onestin marcheaza Ziua Copilului cu activitati inedite ale tinerilor pentru copiii onesteni. Prin aceasta se doreste organizarea unei campanii de atragere de donatii in jucarii si hainute in scop caritabil si desfasurarea unui concurs cu tematica cultural-artistica.
Informatii despre proiect
Acest proiect vizeaza desfasurarea a doua tipuri de activitati: caritative si culturale.
Scopul caritativ al proiectului este de a aduce bucuria zilei de 1 Iunie copiilor din familii defavorizate. Pentru a atinge acest scop s-a va demarat o campanie locala de colectare de jucarii si hainute. In acest sens, s-au amplasat cutii de colectare in locatii-cheie din oras. Se urmareste colaborarea cu institutiile de invatamant onestene si implicarea activa a bisericilor din Onesti in aceasta activitate crestina. Activitatea, precum si locatiile de colectare, sunt facute cunoscute prin flyere informative si afise. Actiunea de colectare se va incheia in week-end-ul precedent datei de 1 Iunie. Donatiile vor ajunge la beneficiari pe parcursul week-end-ului -1 Iunie si in caz de exceptie si dupa aceasta data.
Latura culturala va
implica scolile generale ale Onestiului intr-un concurs cu premii. Acest concurs
se va desfasura pe mai multe planuri:
o Pentru clasele 1-4 si 5-8 se va organiza concursul de desen "Jucariile
copilariei", ce se va finaliza cu o expozitie publica a lucrarilor.
o La nivelul prescolarilor si claselor 1-4, in ziua de 1 Iunie se va desfasura,
intr-o locatie inedita (ce va fi comunicata in timp util), spectacolul-concurs
cu cele mai frumoase momente ale copiilor. Fiecare scoala va participa cu cate
trei momente: cantec, poezie/fabula si moment vesel/sceneta. In afara
concursului , scolile vor putea avea momente speciale.
Tinerii de la Onestin prezenti la Saptamana Nationala a a Voluntariatului
In cadrul Saptamanii Nationale a Voluntariatului ( 11 -18 mai 2009) , ce s-a desfasurat in Romania sub motto-ul „Exprima-te prin fapte! Fii Voluntar!” şi care a fost finantată de catre Uniunea Europeana prin programul Tineret in Actiune, administrat in Romania de ANPCDEFP, 1 4 membri ai Asociatiei de Tineret Onestin , studenti si elevi ai colegiilor onestene , au participat sambata 16 mai la o inedita activitate in interiorul Centrului de Reeducare de la Targu Ocna .
,, Esti tanar, suntem tineri, te ajutam! “a fost titlul actiunii sia vizat prevenirea delincventei juvenile si a violentei in randul tinerilor , precum si reintegrarea in societate a tinerilor cu probleme.
Aici ei au socializat cu un grup de 15 minori internati pentru fapte precum furtul si talharia . Au reusit in scurt timp sa treaca impreuna peste barierele de comunicare , asta si prin abilitatile de animator social dobandite de-a lungul a mai multor cursuri desfasurate in tara si strainatate de eleva Colegiului ,, Nadia Comaneci ‘’, Diana Grosu , unul din cei mai activi membri ai ultimilor ani.
S-a inviorat atmosfera prin cateva exercitii de cunoastere si prin intermediul mai multor jocuri , reusindu-se un dialog interesant, mergand pana la confesiuni ce au reusit sa schimbe parte din prejudecati.
In final printr-o activitate sportiva s-au detensionat toate temerile inerente unei activitati intr-un astfel de mediu. Activitatea a fost benefica mai ales prin faptul ca la final s-a aratat disponibilitatea de a se continua astfel de actiuni in medii dificile, ce pun tinerii in noi ipostaze ale invatarii non-formale.
Tot in cadrul Saptamanii Nationale a Voluntariatului, in perioada 13-15 mai tinerii liceeni de la Onestin, imbracati in tricourile personalizate ale campaniei nationale, au facut o ampla campanie de promovare sub numele ,,Esti tanar, fii voluntar!'' a ideii de voluntariat in mediu ONG, implicarea in proiecte de tineret si nu numai. Astfel toate Colegiile onestene si cel din Targu Ocna au aflat prin afise , fluturasi si alte mijloace de informare ce insemna sa fii voluntar , care sunt drepturile, beneficiile si indatoririle unui voluntar si ce poti face pentru a fi implicat in astfel de actiuni
Tinerii de la Onestin , care fac acest lucru de mai bine de 3 ani au dorit sa atraga in acest fel noi tineri ce doresc sa participe voluntar la o educatie dincolo de cadrul scolii.
Actiunile au fost inregistrate in calendarul national , fiind singulare in zona targu Ocna – Onesti.
Se spera ca astfel de actiuni si conceptul de voluntariat sa fie multiplicat in beneficiul tinerilor si al comunitatii locale.
SNV este un eveniment anual naţional, menit să mobilizeze cât mai mulţi voluntari care să contribuie la dezvoltarea comunităţilor lor şi să atragă sprijinul celorlalţi pentru activitatea voluntarilor şi recunoaşterea meritelor acestora.
EXPRIMĂ-TE PRIN FAPTE! FII VOLUNTAR!
POŢI schimba
în mai bine ceva din jurul tău
ŞTII CUM să
iei iniţiativa şi să-ţi pui ideile în practică
ÎŢI ASUMI
RESPONSABILITATEA
7
zile de acţiune
7 zile de fapte
7 zile de implicare
7 zile de dăruire
7 zile de bucurie
7 zile de voinţă
7 zile de reuşită
Pro Vobis – Centrul National de Voluntariat si Reteaua Nationala a Centrelor de Voluntariat din Romania anunta lansarea Saptamanii Nationale a Voluntariatului (SNV) editia 2009, care va avea loc in perioada 11-17 mai. SNV este un eveniment national menit sa mobilizeze cat mai multi voluntari care sa contribuie la dezvoltarea comunitatilor lor si să atragă sprijinul celorlalti pentru activitatea voluntarilor si recunoasterea meritelor acestora! Editia din 2009 a SNV se desfasoară sub motto-ul „Exprima-te prin fapte! Fii Voluntar!” şi este finantată de catre Uniunea Europeana prin programul Tineret in Actiune, administrat in Romania de ANPCDEFP.
Asociatia de Tineret Onestin este prezenta in programul national cu doua activitati in perioada 11-15 mai 2009 in Onesti si Targu Ocna .
·
,,Esti tanar, fii
voluntar!'', campanie de informare si implicare in activitati de
voluntariat , in activitati in cadrul ONG-urilor si in proiecte de
tineret nationale si europene . Actiunea se adreseaza tinerilor din
Colegiile onestene si targ-ocnene.
·
,, Esti tanar, suntem
tineri, te ajutam! “- Prevenirea delincventei juvenile si a violentei in
randul tinerilor , precum si reintegrarea in societate a tinerilor cu
probleme.
Activitatea are loc in cadrul Centrului de Reeducare si in orasul Targu
Ocna (activitati de timp
liber, socializare, informare ) si se adreseaza atat inerilor liceeni
cat si minorilkor internati in Centru de Reecucare de la Targu Ocna.
Mai multe informatii despre toate activitatile desfasurate pe plan national si puteti afla accesand
http://www.voluntariat.ro/calendar_snv.htm
ONESTIN prezenti la Palatul Parlamentului
Tinerii de la Onestin prezenti la Forumul National al ONG-urilor din Romania ce are loc la Palatul Parlamentului in zilele de 11-13 mai 2009.
CENTRAS şi FDSC, împreună cu ANBCC, Asociaţia Pro Democraţia, Ce-Re, Fundatia Pact, Opportunity Associates, Salvaţi Delta şi cu sprijinul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi al Institutului Francez sunt principalii organizatori a celei de-a XII-a ediţii a Forumului Naţional al Organizaţiilor Neguvernamentale din România.
Din partea Asociatiei de Tineret ONESTIN si a tinerilor din zona, participa ca delegat studenta Alexandra Vlad.
Dezbaterea are drept scop stabilirea viziunii asupra a evoluţiei sectorului ONG in urmatoarea perioada. Forumul ONG este spaţiul consacrat coalizării sectorului asociativ. De la prima sa ediţie, în 1992, Forumul a adunat la fiecare ediţie sute de reprezentanţi ai ONG-urilor din România, ai autorităţilor publice locale şi centrale, ai finanţatorilor şi ai presei.
Această ediţie este dedicată organizaţiilor care au vocaţia acţiunii în beneficiul comun, organizaţiilor care înţeleg că atingerea propriei misiuni se face nu doar prin propriul efort singular, cât şi prin coalizarea cu alte organizaţii şi nu în ultimul rând, organizaţiilor care apreciază că propria bunăstare şi imagine depind şi de bunăstarea şi imaginea sectorului asociativ ca ansamblu.
Alături de acestea vor fi invitaţi şi finanţatori, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale, ai partidelor politice, ai presei şi ai mediului academic, printre care amintim:
Roberta Anastase - Preşedinte al Camerei Deputaţilor
Jan Sorensen - Coordonator Rezident al Natiunilor Unite in Romania
Dorin Tudoran – Preşedinte al CENTRAS
Mona Nicolici - CSR Communication Manager Petrom
Alin Teodorescu - Sociolog
Angela Galeta - Project Manager Corporate Responsibility, Vodafone Romania
Codru Vrabie – Reprezentantul societatii civile in Consiliul Naţional de Integritate
Ionut Sibian – Director executiv Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile
In urmatoarele zile vom prezenta rezultatele acestui forum din perspectiva asociatiei noastre, reflectate de catre delegatul noastru la eveniment.
ONESTIN despre Europa tinerilor
Asociatia de tineret ONESTIN lanseaza politicienilor ce reprezinta zona Onesti - Targu Ocna invitaţia de a susţine în mod public priorităţile conturate în agenda europeană de tineret, prin activitatea lor în actualul mandat, dar şi printr-un angajament simbolic, semnând declaraţia de pe site-ul oficial http://www.youthagenda.eu/.
În contextul unei noi etape a integrării europene pe care o vor deschide Alegerile Europarlamentare din luna iunie, speram ca politicienii regiunii noastre să sprijine priorităţile tineretului, prin contribuţia lor la dezbaterile şi deciziile legislative de la nivel local, judetean, regional si chiar european. Ca tineri europeni împărtăşind viziunea unei Europe bazate pe valori precum democraţia, cetăţenia activă, libertate, pace şi drepturile omului, considerăm că obiectivele noastre vor fi îndeplinite numai dacă Uniunea Europeană va reuşi să se exprime şi să acţioneze ca o Uniune în adevăratul sens al cuvântului, pornind chiar de la nivel local. De aceea, ne aşteptăm ca liderii noştri locali, judeteni, regionali, naţionali şi europeni să îşi asume decizii eficiente şi inovatoare, prin care tineretul să beneficieze de rezultate concrete şi durabile, vizibile în planul vieţii cotidiene.
Noile propuneri vin ca răspuns al unui amplu proces de consultare a tinerilor privind problemele cu care se confruntă şi felul în care acestea pot fi soluţionate la nivel european. În cadrul a diverse evenimente internaţionale dedicate reprezentanţilor de tineret, în cadrul campaniilor de consultare desfăşurate pe întreg continentul şi prin intermediul unor chestionare online, tinerii au avut ocazia de a-şi exprima aşteptările pe care le au de la viitorii lideri europeni.
Asociata de Tineret ONESTIN în colaborare cu ANPCDEFP, prin programul Tineret in Actiune, a participat cu peste 50 de tineri, incepand cu anul 2008 si pana in prezent, la 9 proiecte europene in tari precum Turcia, Polonia, Portugalia, Spania si Germania . Am reusit sa cream punti de comunicare cu tineri din majoritatea tarilor europene, in curand acestia vor sosi la randul lor in Onesti, anul acesta putand angrena peste 100 de tineri , iar in perioada 2009-2014 aceste proiecte ar putea fi mult multiplicate, aceasta in conditiile existentei unei minime sustineri din partea autoritatilor locale .
În urma consultărilor, s-a observat faptul că, deşi tinerii joacă un rol din ce în ce mai important pe agenda Uniunii, dezvoltarea unor politici supranaţionale specifice rămâne un proces dificil. Alături de Forumul Tineretului European si de cele mai importante organisme de tineret nationale, ONESTIN, speră ca obstacolele datorate diviziunilor între domeniile de competenţe să poată fi depăşite în perioada 2009-2014 şi ca, printr-o mai mare atenţie acordată problemelor semnalate de ei, tinerii şi organizaţiile de tineret să se bucure de progrese substanţiale în activităţile lor.
Printre priorităţile cuprinse în noua agendă se numără:
Pentru lista completă a obiectivelor şi mai multe detalii despre acestea, puteţi vizita http://www.youthagenda.eu/.
Comisia Europeană a demarat deja acţiuni în vederea lansării noilor strategii pentru tineret lunând în calcul şi priorităţile menţionate, prin elaborarea şi publicarea unor noi documente (http://ec.europa.eu/youth/news/news1458_en.htm), şi prin vizite ale reprezentanţilor instituţiei în statele membre. Printre acestea s-a numărat şi vizita în România a domnului Pierre Mairesse, Director Directorate-General for Education and Culture, Directorate D+Youth, Sport and Citizenship. Pe 6 mai, acesta a sosit la Bucureşti şi a avut întrevederi atât cu reprezentanţi ai celor mai importante ONG-uri de tineret cât şi cu membri ai MTS şi ANPCDEFP.
Alegerile europarlamentare, numirea noilor membri ai Comisei Europene şi perioada de modificări legislative care vor surveni acestor evenimente reprezintă o excelentă oportunitate prin care cetăţenii europeni îşi pot exprima opţiunile cu privire la dezvoltarea politicilor în cadrul Uniunii.
Astfel, Asociatia deTineret Onestin , se adresează europarlamentarilor actuali si ce vor fi alesi, parlamentarilor din zona, consilierilor judeteni si locali , celorlalte autoritati publice, în speranţa ca o cooperare eficientă să conducă la soluţionarea acelor probleme în privinţa cărora încă nu s-a înregistrat un progres considerabil. Nu vom reusi sa ajutam tinerii doar cu manifestari simbolice ori de gen ,, iarba verde si muzica'' , avem nevoie de tineri activi si implicati social!
Cu speranta unor initiative si colaborari viitoare, va dorim succes in activitatea dumneavoastra,
Presedinte, Alexandru Cristea
Mesajul tinerilor Asociatiei de tineret ONESTIN catre clasa politica din zona
Targu Ocna - Onesti, adresat cu ocazia zilei Europei - 9 mai 2009
Asociatia de Tineret ONESTIN continua traditia
Tinerii din cadrul Asociatiei de Tineret ONESTIN continua informarea si sustinerea proiectelor cu privire la traditiile noastre crestine. De aceasta data, distribuind mai bine de doua mii de pliante si flori catre mame, bunici, surori cu ocazia Duminicii Femeilor Mironosite, ziua femeii crestine. Onestin a fost si este un partener responsabil, de aceasta data, al Asociatiei "Bucuria celor necajiti", initiatoarea acestui proiect. Asociatia are ca nucleu un grup inimos de persoane ce isi propun ca scop principal ajutorarea celor aflati in suferinta .
Mai multe pe www.bucuriacelornecajiti.go.ro.
"Ziua nationala a tineretului" în România,
a fost instituită prin Legea 425/25.X.2004.Cu prilejul acestei zile
sunt organizate activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive care
vizează domeniile de interes ale tineretului.15 deputaţi de la toate
formaţiunile politice parlamentare au iniţiat proiectul legislativ privind
"Ziua Naţională a Tineretului",
propunere nesusţinută de Guvern, respinsă de Senat, dar care în octombrie
2004 , a fost adoptata de plenul Camerei Deputaţilor, aceasta fiind şi
Camera decisivă.
Ziua de 2 mai a devenit de atunci "Ziua
Naţionala a Tineretului".
Textul legii prevedea iniţial că această zi este liberă pentru tinerii cu
vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, dar Comisia de învăţământ a respins
această propunere, întrucât a ţinut cont de principiul constituţional
conform căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor
publice.Ziua Naţională a Tineretului se
sărbătoreşte la noi din 2005, în fiecare an pe 2 mai, potrivit unei legi în
acest sens, adoptată în Camera Deputaţilor în 2004. Pe 2 mai, numai românii
marchează Ziua Tineretului. Ziua Internaţională pentru Tineret este pe
12 august.
În 2008, Ziua Tineretului a fost decretată
zi liberă pentru toată lumea, asta din considerente elctorale . Pana va
deveni ceva inradacinat incercam sa facem traditie fie si prin informare.

Onestin continua drumurile europene:
Polonia misiune indeplinita!
După 10 zile petrecute în Stronie Śląskie, Polonia în cadrul proiectului „Let’s do it by ourselves”, 18-27 aprilie 2009, cei şase tineri care au reprezentat Asociaţia de Tineret ONESTIN, precum şi România, s-au întors cu idei noi şi sunt gata de atac spre a se afirma în societatea oneşteană, cu mult depăşită în ceea ce priveşte mentalitatea europeană. Beneficiari acestui training sunt Gabriel Szalontai, Diana Grosu, Amalia Tamaş, Georgiana Denisa Palade, Georgeta Luminiţa Gheonea şi Claudia Tancău, precum şi alţi 21 de tineri din Italia, Turcia şi Polonia.
Coordonaţi de doi traineri europeni, aceştia au învăţat despre managementul proiectelor, metode de lucru în educaţia non-formala, învăţarea interculturală şi lucru în echipă, toate în context „Tineret în Acţiune”. De asemenea, toate activităţile au fost combinate cu diverse jocuri de cunoaştere şi cu seri interculturale, unde tinerii şi-au prezentat cultura, mâncarea, portul şi dansurile tradiţionale, precum şi un duet contemporan realizat de Gabriel Szalontai şi Diana Grosu. Mai mult decât atât, în tot acest timp tinerii au lucrat proiecte reale pe care le vor depune la Agenţia Naţională la data de 1 iunie 2009 cu scopul de a primi finanţare şi de a aduce cât mai multe ţări în comunitatea noastră locală spre a depăşi barierele legate de mentalitate şi viziune a lucrurilor.
Deoarece crede cu adevărat în puterea tinerilor, Asociaţia de Tineret ONESTIN îi promovează şi îi susţine în acest oraş, unde autorităţile locale au uitat de ei. Poate într-o zi conducătorii acestui oraş se vor trezi din acest somn etern şi îşi vor aminte ca au fost şi ei tineri cândva.

Cina de paste - iarbă verde
in familia ONESTIN

Onestinii la slujba de Prohod

Proiectele Youth au demarat
În perioada 18.04.2009 – 27.04.2009, şase tineri Onestini participa la proiectul „Let’s do it by ourselves!”, scris în contextul programului Tineret în Acţiune. Este vorba de Gabriel Szalontai, Denisa-Georgiana Palade, Luminiţa-Georgeta
Gheonea, Diana Grosu, Amalia Tamaş şi Claudia Tancău. Proiectulare loc in Stronie Śląskie, Polonia. Aici tinerii nostri invata despre parteneriate în context Tineret în Acţiune şi scriere de proiecte. De asemenea, aceste activităţi vor fi îmbinate cu teatru şi seri interculturale. La acest schimb mai participa tineri din Turcia, Italia şi Polonia.
12 aprilie Duminica Florii
La slujba si alaturi de cei cu nume de flori.

Drumetie de neuitat
Onesti- Targu Ocna - Ciresoaia - Oituz - Onesti
sambata 11 aprilie 2009


Vino şi tu să "prindem rădăcini"!
Am fost şi noi ! 4.04.2009 - Comăneşti

ONESTIN Youth
Prezentarea Programului Youth de la Colegiul Nationalc "Grigore Moisil", ce a avut loc marti 31 martie, a fost receptată pozitiv, dovada fiind cei circa 25 de elevi şi profesori ce au fost prezenţi vineri seara la întâlnirea pe aceeaşi temă ce a avut loc la sediul Asociaţiei. Ultimele Colegii ale campaniei vor fi " Ghe Asachi" şi "Petru Poni", informarea de aceasta data fiind doar prin mijloace scrise: afişe, pliante şi alte mijloace de informare.
CONSILIUL LOCAL AL TINERILOR BACĂU
Vineri , 27 martie 2009, in sala de conferinte a Prefecturii Bacau, a fost prezentat proiectul “Consiliul local al tinerilor Bacau”. Acest proiect este organizat de catre Asociatia pentru Integrare Europeana REPERE Bacau si realizat in parteneriat cu mai multe organizatii nonguvernamentale din judetul Bacau , printre care si ASOCIATIA DE TINERET ONESTIN, din Onesti, precum si cu parteneri externi. Scopul activitatii este de a familiariza tinerii cu forma de organizare a consiliului local si de a-i forma pe acestia pentru ca nu peste multi ani sa poata lua locul actualilor consilieri si mai ales sa aduca un plus de valoare si incredere.
Intalnirea de vineri a fost cea de a sasea reuniune a tinerilor si a avut drept scop prezentarea proiectului in fata reprezentantilor administratiei locale si judetene (Consiliul Local si Prefectura) si alegerea presedintelui, vicepresedintelui si secretarului consiliului. Astfel, ales sa prezideze consiliul a fost Adrian Gheorghe, tanar antreprenor din Comanesti.
La fel ca si cel al « seniorilor », consiliul tinerilor este alcatuit din 5 comisii, intre care si Comisia pentru activitati economico-financiare, buget, investitii, unde Asociatia de Tineret Onestin este reprezentata prin presedintele Alexandru Cristea si membrul Consiliului Director, Nicu Pantelimon. Prezent la eveniment, domnul Ilie Barzu, consilier local, a tinut sa incurajeze activitatea tinerilor si a atras atentia asupra responsabilitatilor ce revin Comisiei pentru activitati economico-financiare, buget, investitii. La sfarsitul intalnirii, acesta a tinut sa ii invite pe tineri la sedinta de luni, 30 martie, a comisiei sus mentionate.
« Gratiei invitatiei domnului consilier Barzu si participarii in cadrul sedintei desfasurate luni, 30 martie, ne-am clarificat nelamuririle referitoare la modul de organizare al comisiei de buget si finante si am primit promisiunea de a fi sprijiniti in activitate de catre membrii acestei comisii, inclusiv a viceprimarului Dragos Luchian. Participarea la sedintele consiliului local este o experienta pe care o recomand tuturor cetatenilor unei comunitati intrucat acestia pot observa atat comportamentul si gradul de implicare al alesilor locali, cat si deciziile pe care acestia le iau pentru comunitate. In urma intalnirii de luni am ramas placut impresionati de profesionalismul si simtul de raspundere de care alesii Bacaului au dat dovada. Pe viitor, vom face eforturi pentru ca tinerii, si nu numai ei, sa participe la astfel de sedinte si sa isi cunoasca conducatorii locali. De asemenea, voi incerca sa particip impreuna cu alti tineri din Asociatia de Tineret Onestin la sedintele Consiliului Local din Onesti », a mentionat presedintele Asociatiei de Tineret Onestin, Alexandru Cristea.
Dupa implinirea primului an de existenta, se doreste implementarea acestui proiect si in alte orase din judet precum Moinesti, Targu Ocna, Comanesti, Onesti si Buhusi. Tot in cursul anului urmator, reprezentantii consiliului recent format se vor deplasa la Bruxelles pentru a-si cunoaste europarlamentarii responsabili de activitatile tinerilor.

Vino şi tu să "prindem rădăcini"!
Etapa
de primăvară a campaniei de împădurire „România prinde rădăcini”, iniţiată de
Realitatea TV, in colaborare cu partenerii sai: Consiliul Judeţean Bacău,
Consiliul Local Comaneşti, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Organizaţia
Non- Guvernamentală MaiMultVerde şi cu susţinerea Petrom continuă procesul de
refacere a pădurii de pe Valea Agăşului. Actiunea va avea loc sâmbătă, 4
aprilie, la Comăneşti, judeţul Bacău.
Va invitam
sa participati alaturi de noi!
In vederea unei bune organizari va rugam sa ne anuntati, pana miercuri,
1 aprilie, orele 10:00, toti cei ce doresc sa se alature acestei campanii nationale. asociatia contribuie cu un decont de transport dus sau intors , organizatorii cu apa si alimente.
Va asteptam !
Onestini de Targu Ocna
Vineri 27 martie ora 17, tinerii din Targu Ocna ( intr-un numar de cca 30 - limitat de capacitatea microbuzelor, oferite prin bunavointa Primariei Targu Ocna!!!!!!!;asa ceva, pentru noi cei din Onesti, se pune cu multe semne de exclamare!), Insotiti de trei dintre doamnele profesoare de la Colegiul National Costache Negri ne-au facut surpriza de a poposi in micul nostru sediu (neincapator, dar primitor). A fost o prima intalnire de informare asupra noilor proiecte Youth, unde s-a stabilit formarea unor echipe bazate pe interesul aratat fata de temele din proiecte si relatii de prietenie. Saptamana viitoare este a consolidarii si gandirii optiunilor de proiect intre tinerii din Targu Ocna, iar dupa inca o saptamana urmeaza intalnirea de lucru ce va avea loc la Targu Ocna. Se pare, si e din ce in ce mai clar, ca ONESTIN va avea o filiala puternica la Targu Ocna. Va urma...
ONESTIN YOUTH
Luni 23 martie, ONESTIN a promovat la Colegiul Naţional Costache Negri din Târgu Ocna Programul Youth in Action şi proiectele desfăşurate în ultimul an în diverse ţări europene. Prezentarea bine primită s-a bucurat de cadrul unei săli multimedia de nivel european, de gazde de excepţie, în persoana doamnei director Theodora Sotcan, a domnilor profesori invitaţi şi a numeroşilor tineri prezenţi. Diana, Gabi, Alex şi Cristi au fost la înălţime. Sperăm că entuziasmul simţit la Târgu Ocna să fie de bun augur pentru activităţile ce vor veni! Aşteptăm reacţii pe site la secţiunea guest book.

Luna martie, luna diseminarii Programului Youth in Action , de catre tinerii de la ONESTIN
In zilele de 3 si respectiv 10 martie 2009, tinerii Asociatiei de Tineret Onestin , coordonati de Gabriel Szalontai promoteur Youth, deja prezent la 3 proiecte Youth in Spania, Polonia si Germania, au diseminat rezultatele din cele 8 proiecte desfasurate in anul 2008 si inceputul anului 2009 in : Turcia ( 3), Polonia, Portugalia, Spania si Germania . Pentru inceput, au realizat acest lucru, in fata tinerilor elevi si a profesorilor de la Colegiul Sportiv ,,Nadia Comaneci'' si ai Colegiului National ,, Dimitrie Cantemir'' din Onesti.
Acesta actiune de diseminare si explicare a actiunilor bazate pe proiecte de schimb de tineri, democratie, voluntariat, formare de retele de tineret si alte schimburi interculturale, s-a realizat din dorinta ca un numar cat mai mare de tineri sa cunoasca beneficiile acestui program si sa poata participa la astfel de activitati din sfera educatiei non - formale. Actiunea va continua pana la mijlocul lunii aprilie prin prezentari la Colegiul National ,, Grigore Moisil'' , la celelalte institutii de invatamant preuniversitar din Onesti si din Targu Ocna , precum si la cele de nivel gimnazial interesate de astfel de actiuni.
Deja, apar primele rezultate date de interesul tinerilor de a se implica in astfel de activitati. Roadele acestei promovari se vor vedea in vara si toamna , prin participarile la proiectele in care am fost selectati si in acest an. Pana atunci, urmeaza pregatirile pentru un nou proiect in Polonia si legat de doua proiecte ce vor fi depuse pana la 1 aprilie, ce se vor a fi desfasurate in Onesti cu participarea multipla a unor parteneri straini. Speram ca tinerii din Onesti sa fie beneficiarii unor programe de formare atractive care sa implice cat mai multi din cei dornici de a invata altfel decat in cadrul clasic scolar.

Câştigătorii concursului de Origami
| Secţiunea 5-8
Locul 1 Abaza Teodora Locul 2 Popa Andrei Locul 3 Vrânceanu Diana | Secţiunea 9-12 Locul 2 Tureac Andrei Locul 3 Doboşariu Elena |
Au mai fost acordate 6 menţiuni şi 5 diplome de participare Valoarea premiilor a însumat 700 Ron
Sponsor firma NEVILA prin domnul Laurenţiu Neghină .
Click pe poză pentru a mări
ONESTIN te invita la Concurs de Origami!
Concursul de ORIGAMI, organizat de Asociatia de Tineret Onestin, va avea loc in ziua de sambata 7 martie 2009, incepand cu ora 18 , in zona locului de joaca din Complexul Comercial Nevila ( la etajul 1).
Sunt asteptati atat participanti cat si cei ce vor sa asiste la concurs : copii, tineri, parinti si bunici. Tot aici va fi gazduita si miniexpozitia de modele origami realizate de Andrei Tureac si ceilalti concurenti ! Inscrierile continua pana in ziua concursului, inclusiv la fata locului, inainte de inceperea concursului. Materialele necesare concursului vor fi asigurate de Asociatie!
Va asteptam!
PS : Am amanat cu o saptamana concursul, din dorinta de a afla cat mai multi din cei interesati!
Daca aveti lucrari pentru expozitie , asteptam sa ne contactati! Va rugam sa anuntati si alti pasionati , cunoscatori sau simpatizanti ai acestei arte!
Inscrierii la telefon: 0766 625 214, 0755 164 224, 0729 284 851; mail: onestin_mail@yahoo.com
Tabăra de iarnă Onestin editia a 6-a - Zona Sibiu

Intre 18 si 22 februarie 2009, 25 dintre cei mai activi membri ai asociatiei ( elevi si studenti) au participat la o tabara educativa de iarna axata pe activitati culturale, educative si sportive , pregatitoare pentru actiunile Tineret in Actiune. Tabara s-a desfasurat in zona Sibiu cu principalele puncte de atractie : statiunea Paltinis, situata la cea mai mare altitudine din Romania, manastirile Sambata de Sus si Paltinis, Casa Constantin Noica, orasul Sibiu , localitatea Cartisoara si zona Balea Cascada - Balea Lac. Astfel, se continua traditia taberelor de iarna si vara Onestin, aflata la cea de-a 6 -a editie prin sustinerea partiala a Asociatiei.
Tinerii Onestin în continuă formare
Gabriel Szalontai şi Amalia Tamaş vor participa la două module de formare „Scriere de proiecte în context Tineret în Acţiune” - Acţiunea 1.1 - Schimburi de tineri (Amalia Tamaş) şi Acţiunea 2 - Serviciul European de voluntariat (Gabriel Szalontai). Cele două module se vor desfăşura simultan în perioada 19 – 22 Februarie 2009, la Predeal - Hotel Eden.
Modulele de formare sunt desfăşurate cu sprijinul formatorilor din reţeaua naţională Tineret în Acţiune şi fac parte din oferta de formare a Reţelei Naţionale a Formatorilor Programului Tineret în Acţiune alături de:
1. Metode şi instrumente de educaţie non-formală în contextul Programului Tineret în Acţiune;
2. Managementul proiectelor Tineret în Acţiune;
3. Managementul voluntarilor în context Tineret în Acţiune .
Menţionăm că Programul Tineret în Acţiune este gestionat în România de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP).
ONESTIN te invita la Concurs de Origami!
Daca ai talent si cunosti arta Origami, te asteptam sa te inscrii la Concursul de Origami ce va avea loc in ziua de sambata 28 februarie 2009. Probele de concurs sunt: indemanare, contracronometru - forma impusa, originalitate
Premiile in obiecte si bani vor fi in valoare totala de 700 Ron si vor fi oferite de Asociatia de Tineret ONESTIN.
Inscrierile au loc pana in ziua de marti 24 februarie 2009 orele 18.
Locatia concursului va fi anuntata in data de 26 februarie 2009.
Inscrierii la telefon: 0766 625 214, 0755 164 224, 0729 284 851; mail: onestin_mail@yahoo.com
Asociatia de Tineret ONESTIN
organizeaza
cursuri de teatru, actorie si dictie pentru copii si
adolescenti (6-18 ani).
Cursul este predat de Cristian Todica, actor profesionist de la Teatrul Bacovia, cu experienta si rezultate didactice remarcabile, specializat in psihopedagogie.

"Teatrul este singura armată din lume in care toţi
soldaţii sunt voluntari!"
Cursul se desfasoara la Scoala Generala George Calinescu,
la Clubul Elevilor, intrarea de la profesorilor,
sambata de la ora 13:00 !
Doritorii ne pot contacta la :
*telefon : 0757 504088; 0728 894 342 ( Gabriel Szalontai) ;
inscrieri doar pană la sfârşitul lunii februarie 2009 !
*e-mail : onestin_mail@yahoo.com
Tinerii de la Onestin au revenit din Germania
Gabriel Szalontai, unul din cei doi reprezentanţi ai României, beneficiar al unui grant oferit de ANPCDEFP (Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale) a revenit cu forţe noi după ce a participat la CURSUL AVANSAT DE FORMARE PENTRU CREŞTEREA CALITĂŢII SCHIMBURILOR DE TINERI (Acţiunea 1.1).
La acest curs au participat tineri şi nu numai, din 16 ţări: România, Norvegia, Suedia, Finlanda, Marea Britanie, Portugalia, Spania, Italia, Turcia, Letonia, Lituania, Slovacia, Elveţia, Belgia, Polonia şi ţara gazdă, Germania. Cei trei traineri, Wim Vogelaere (Belgia), Elisabeth Kasa (Estonia) şi Nerijus Kriauciunas (Letonia) au dat dovadă de mult profesionalism oferindu-le participantilor informaţii de calitate, de care cu siguranţă vor ţine cont în proiectele pe care le vor desfăşura ulterior.
Menţionăm că acest curs a fost realizat în cadrul Programului “Tineret in Actiune”, Acţiunea 4.3, în perioada 27.01.2009 – 01.02.2009, în localitatea Bonn, Germania, şi a fost susţinut financiar de Comisia Europeană.

Conferinţă
Membrii Asociatiei de Tineret ONESTIN : Alexandru Cristea si Nicu Pantelimon vor participa la Conferinta : "Metode de monitorizare a integritatii administratiei publice", ce se va desfasura la Bucuresti, in perioada 28-30 ianuarie 2009. Sesiunea va fi axata pe urmatoarele teme : acces la informaţii si transparenta decizionala, conflicte de interese si incompatibilitati , avertizori de integritate şi declaraţii de avere, precum si legat de alte probleme de natura juridica si comunicationala cu autoritatile publice.Vor participa membrii Centrului de resurse juridice si ai celor mai reprezentative ONG-uri nationale .
Cursul de teatru la sfârşit
In data de 17 ianuarie 2009 a avut loc concursul de absolvire a cursului de teatru, desfăşurat în perioada 01.10.2008 – 11.01.2009, în cadrul Asociaţiei de Tineret ONESTIN, coordonat de Gabriel Szalontai.
Primele trei locuri au fost acordate dupa cum urmează:
Premiul I: Corina Costea, Colegiul Sportiv “Nadia Comăneci”;
Premiul II: Oana – Adina Apopei, Colegiul Naţional “Dimitrie Cantemir”;
Premiul III: Alexandra Pânzaru, Colegiul Naţional “Dimitrie Cantemir”.
De altfel, toti ceilalţi participanţi au primit o diploma de absolvire:
Emilia – Stefana Manea, Colegiul Naţional “Grigore Moisil”;
Larisa Răspopa, Colegiul Naţional “Dimitrie Cantemir”;
Sebastian Irimia, Scoala nr. 1;
Ioana – Cristina Rădulescu, Scoala Generală nr 1 Oneşti;
Andreea Axinte, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”.
In următoarea perioadă va începe un nou curs de teatru, coordonat de Cristian Todică, actor profesionist de la Teatrul Bacovia.

ONESTIN începe noul an cu succes !
Gabriel Szalontai, membru al Asociaţiei de Tineret ONESTIN,
este unul din cei doi reprezentanţi ai României, beneficiari ai unui grant oferit de ANPCDEFP (Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale) la CURSUL AVANSAT DE FORMARE PENTRU CREŞTEREA CALITĂŢII SCHIMBURILOR DE TINERI (Acţiunea 1.1), în cadrul Programului “Tineret in Actiune”, Acţiunea 4.3. Acest training se va desfăşura în perioada 27.01.2009 – 01.02.2009, în localitatea Bonn, Germania, iar cei doi beneficiari vor fi susţinuţi financiar de Comisia Europeană în cadrul Programului “Tineret în Acţiune”.
In perioada 9-13 decembrie 2008, membra Asociatiei de Tineret Onestin, Alina Ilie, a participat la seminarul “Ready to vote” din cadrul proiectului “Plus Citizenship Network" realizat de Asociatia Mais Cidadania din Lisabona. Proiectul, desfasurat in perioada ianuarie-decembrie 2008, a constat in seminarii pe teme legate de tineret, schimburi de experienta si a urmarit realizarea unei retele de comunicare la nivel european. Seminarul, desfasurat in 3 zile de conferinte si workshop-uri, a avut ca obiectiv principal promovarea participarii active a tinerilor si evaluarea retelei de networking. Alaturi de Romania au participat organizatii din: Italia, Franta, Cipru, Polonia, Germania, Bulgaria si desigur Portugalia. Pentru anul 2009 organizatiile au stabilit noi proiecte ce vor avea ca scop implementarea strategiilor stabilite in aceasta intalnire in privinta implicarii tinerilor in viata sociala.

Revelion 2009 marca ONESTIN

Copyright @ 2005
- 2009
Powered by ONESTIN