ActivitatiEcologizări

Dorim un oraș mai „verde”!

După cum susține și Sir Ken Robinson, pe lângă activa criză economică, există și o criză de resurse umane. Având ca repere atât poziția orașului nostru, cât și comportamentul locuitorilor asupra cadrului natural și resursele umane limitate, am conștientizat faptul că această criză se manifestă în zona Oneștiului și ca o criză de spiritualitate, de carență la nivelul încrederii în sine, de lipsă de respect pentru cei din jur, pentru alte culturi sau pentru mediul înconjurător.

Din păcate, o plimbare prin pădurile din zonă sau pe malul unuia dintre râuri se aseamănă din ce în ce mai mult cu o plimbare într-un raion dintr-un supermarket, motivul fiind reprezentat de descărcările de reziduuri masive.

Așadar, din cauza utilizării îngrijorătoare a plasticului, care este din ce în ce mai întâlnit în produsele din comerț și totodată și în gunoaie, deșeurile au devenit o amenințare substanțială pentru mediul înconjurător. Având în vedere că acestea nu sunt separate sau reciclate, au un impact negativ: atât în ceea ce privește estetica orașului, cât și din punct de vedere al biodiversității din împrejurimi.

Întrucât dorim să contribuim la bunăstarea orașului nostru, ne-am adunat cu mic cu mare duminica trecută și am început o campanie de ecologizare, prima oprire fiind reprezentată de stadionul din cartierul Dallas!

Comentarii (Niciun comentariu)

Scrie un comentariu acum:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Participă la activități