Alege să fii unul dintre tinerii care inițiază o schimbare în educația lor!

Aplică pentru Proiectul ONESTIN „Destine fără destinație” și obține șansa de a fi destinatarul unui laptop și al unui birou educațional complet echipat!

Proiectul „Destine fără destinație” a ajuns la etapa finală, grație sprijinului acordat de persoane fizice și juridice, care au crezut în noi și în ideea acestui proiect. Astfel, suma provenită din donații și sponsorizări, a fost dublată de partenerul nostru, Fundația „doTERRA Healling Hands”, pentru a reuși să ajutăm cât mai mulți tineri.

Încadrându-ne în bugetul prognozat, am purces la achiziții, iar din dorința de a sprijini economia locală și prin parteneriatul cu SC INFO Media SRL Onești, am obținut un discount important, care ne-a ajutat să facem achiziții de laptop-uri și echipamente periferice IT, la cele mai convenabile prețuri, raportate la indicatorii calitate – preț, fiind sprijiniți, de altfel, și cu instalarea programelor necesare (Windows, pachet Office, antivirus). Cu obiectele de mobilier de tip birouri și scaune, deja achiziționate tot de pe piața locală, am completat pachetul de sprijin ca formă de ajutor pe care dorim să o oferim prin acest proiect.

În acest mod, ne propunem să venim cu un alt fel de sprijin, mult mai important decât acela al furnizării de alimente sau produse de bază, unul prin care să acordăm mai degrabă un suport pentru educație, investind în crearea unui colț de educație pentru adolescenții din familii cu posibilități reduse.

Prin urmare, prin acest proiect, intenționăm să sprijinim un număr important de tineri, care pot deveni eligibili dacă se  încadrează în câteva cerințe minimale ale proiectului nostru:

  • Să provină din  familii cu mai mulți copii/ sau/ și/ să aibă un venit redus/ membru de familie
  • Să fie elev în clasele VIII-X, să învețe într-o unitate de învățământ din municipiul Onești și să aibă media generală peste 8
  • Să se angajeze că vor participa în viitoare proiecte și acțiuni de voluntariat ale Asociației de Tineret ONESTIN
  • Să participe la  cursurile gratuite de utilizare a computerului și de programe IT, organizate de Asociația noastră
  • Să nu înstrăineze laptopul și celelate obiecte, minim 2 ani de zile (perioadă în care acestea se află în garanția ONESTIN și în care vor fi considerate în custodie), urmând ca, dacă se respectă termenii contractului de angajament, să intre apoi în posesia beneficiarilor.

Așteptăm să ne informați cu privire la cazurile sociale cunoscute, prin email (către onestin_mail@yahoo.com) sau prin mesaj privat (pe pagina de Facebook a asociației).

Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.