Din spatele culiselor solidare și sentimentale ~ EcologiZiua Îndrăgostiților

Direct din spatele culiselor solidare și sentimentale, voluntarii prezenți la „EcologiZiua Îndrăgostiților” vin să ne spună cum a fost de fapt ziua de 14 februarie, atât pentru ei, cât și pentru natură:

⬇️

Pe Erika și Ștefan îi putem considera deja voci ai acestui proiect. Fiind activi încă de la primele activități, ei nu au lipsit nici acum, de la primul minut sau după întâlniri romantice.

📢 „A fost ceva diferit, pentru că atunci s-a văzut cu adevărat cine chiar vrea o schimbare în orașul nostru, sunt mândru să fac parte din această comunitate.” (Ștefan)

📢 „Deși era Valentine’s Day, mi-am luat cele mai goase haine și am mers la ecologizare, pentru că m-am săturat să văd gunoaie la fiecare colț de stradă. M-am gândit că, dacă alți oameni mă vor vedea, se vor gândi la consecințele faptelor sale și vor fi puțin mai preocupați de viitorul planetei. Este vorba de viitorul nostru, de aleile unde o sa mă plimb cu ai mei câini și copii, așa că vreau ca ei să vadă frumusețea naturii, la fel cum am avut și eu ocazia. (Erika)

👉Dar nu au fost numai veteranii Onestin pe front. Lor li s-au alăturat și alți tineri curajoși, care vor să schimbe lumea în bine. Iar Medeea și Gabriela sunt doar două dintre acestea:

📢 „Nu am mai făcut asta până acum, dar m-am bucurat că am putut contribui la revitalizarea Mamei Natură.”

📢 „Am fost fericită că am putut fi de ajutor și să ofer și eu ceva înapoi Mamei Natură.”

Pentru curățat stadionul, dar și pentru pregătirea supei de după, au fost prezenți în total 21 de voluntari, cărora le mulțumim!🙏

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.