O nouă aventură iberică – Social Street Art II

In perioada 15-28 mai 2021, in Branca, Portugalia, a avut loc schimbul de tineri „Social Street Art II”, organizat de Quinta das Relvas prin programul Erasmus+, in parteneriat cu asociatiile Onestin, ADHC din Franta, Associazione Kora si Teatro Ebasko din Italia.

Iata, in cuvinte si imagini, experienta Anei, membra a echipei Romaniei:

„A fost de departe una dintre cele mai faine experiențe din viața mea. Aveam emoții înainte să plec, fiind primul meu Erasmus și neștiind dacă mă voi integra. Dar ajunsă acolo m-am simțit incredibil. Am fost impresionată că în 2 săptămâni ne-am atașat atât de mult unii de alții, că am învățat lucruri noi despre alte culturi, moduri de expresie și chiar despre mine. Am simțit că puteam fi eu, mă puteam exprima așa cum voiam, fără să îmi fie teamă. Practic, proiectul a fost despre artă stradală (cu impact social în comunitate) și video-making, iar eu personal am învățat enorm de mult despre teatrul gestual, dans și expresie prin mișcări, dar mai ales despre tehnici de filmare, editare, stilurile de video și lucrul în echipă. Mai mult, emoțiile pe care le-am trăit au fost foarte intense și simt că s-au legat niște prietenii super speciale. Nu pot decât să mulțumesc din suflet tuturor celor care au făcut posibil acest proiect: Onestin pentru încredere și suport, Quinta das Relvas pentru primirea caldă și tuturor celorlați oameni super!” Ana Arhip

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.