Hello, future volunteers !
Toamna a venit, frunzele au început să cadă, profesorii să pună note, dar pe lângă asta, știți ce mai are loc în această perioadă a anului ?
În caz că nu ați ghicit, vă spunem noi.
Voluntarii Onestin continuă tradiția și dau în curând startul campaniei de recrutare, prin care vă invită să deveniți parte din asociația noastră, a cărei misiune este de a dezvolta tinerii cu dorință de schimbare și inovare.
Joi, 27 septembrie, vom fi prezenți la C.N. „Grigore Moisil” și”Dimitrie Cantemir” pentru a vă povesti din experiențele noastre trăite ca voluntari, de oportunitățile avute, de proiecte care ne-au marcat și de multe altele. Și în caz că vă întrebați, bineînțeles că nu va lipsi nici limonadaaa !😊
Iar pe 28, începând cu ora 18, într-o atmosferă friendly ca noi, cu brioșe și surprize, vă așteptăm la sediul nostru pentru a cânta împreună, a ne familiariza cu programul de activități și de a face primul pas către dezvoltare!
Say „Yes” to volunteering!

Dacă apreciați munca noastră și doriți să susțineți activitățile Asociației de Tineret Onestin, vă rugăm să ne ajutați prin redirecționarea a 2% din impozitiul pe venit. 

Incepând din acest an, formularul se depune personal la ANAF sau online pfinternet.anaf.ro
Va multumim!

Daca apreciati munca noastra si doriti sa sustineti activitatile Asociatiei de Tineret Onestin Tin, va rog sa ne ajutati prin redirectionarea a 2% din impozitiul pe venit .
#nu implica costuri suplimentare, 2 % din impozitul pe Venit
#formularul230 #asociatiadetineretonestin
#sustinevoluntariatul
#pentrutineriidinonesti