❝La doar 8 ani, credea că are întregul viitor planificat. Acum, la 17, știe că nu e făcută pentru un singur domeniu. Cel puțin, nu momentan.

Cristiana Dițu este o tânără spontană, care improvizează mare parte din timp și vrea constant să își depășească limitele. O tânără care a înțeles că trebuie să perceapă timpul drept prietenul ei, nu drept dușmanul ei.

Povestea ei de voluntariat a început încă de la 7 ani, când s-a implicat în inițiativa „Cutia speranței”. Aceasta se traducea printr-o strângere de fonduri, care avea drept scop susținerea activității Centrului Misionar (proiecte precum „Cantina săracilor”, „Cisterne de apă”, „Hrană zilnică pentru gradinițe”, în Kenya, sau finalizarea construcției spitalului catolic din Coasta de Fildeș).

În primii 7 ani de viață, mi-am dorit să fiu un erou, pe atunci asta însemnând medic. Ulterior, percepția mea asupra statusului de„erou” mult râvnit a tot fost modelată de oamenii cu care am interacționat sau de filmele pe care le-am văzut, respectiv cărțile pe care le-am citit. De la medic diabetolog, la toboșar sau basist, până la actor sau profesor de literatură. Cea din urmă opțiune a apărut în urma vizionării filmului „Cercul Poeților Dispăruți”. A oscilat apoi între: criminalist, bucătar, psihiatru sau translator.

Pe vremea aceea, Asociația de Tineret Onestin, din Onești, organiza evenimente pentru copii. Așa a aflat copilul curios de pe atunci de ONG-ul care avea să aibă un rol important în definirea viitorului ei. De la participantă la activitățile lor, și-a promis că va deveni membră cu acte în regulă în organizație. Și așa s-a și întâmplat.

Fix cu o săptămână înainte să se agraveze situația cu pandemia și în România, ea a reprezentat asociația la un curs de formare, care a avut în vedere obiectivele globale, organizat de Asociația ProVobis, în Cluj. Nici acum nu stă pe loc.

Depresie în carantină? Ea n-are timp de așa ceva. Când nu face vreo postare pe pagina Onestinului sau când nu răspunde la vreun e-mail de la ONG-uri partenere, ea adaugă idei de activități pentru următorul schimb de tineri.

Această carantină ne-a dat puțin peste cap, pentru că începusem o inițiativă săptămânală prin care făceam ecologizări în cele mai poluate zone ale orașului, pe care, din păcate, nu o mai putem continua. În plus, aveam în plan organizarea unui Concert FOLK de Ziua Tineretului (2 mai) și ne pregăteam și pentru Săptămână Națională a Voluntariatului, însă ambele proiecte stagnează acum. Nu și noi, pentru că vrem să depunem două proiecte în mai.

Urmează, poate, cel mai complicat și stresant an din viața de liceu. Clasa a XII-a. Dar până să ajungă acolo, a analizat și reanalizat toate opțiunile sale.

În ultimul an, în urma numeroaselor discuții cu familia mea, visul de a fi erou a fost influențat de posibilitățile de salarii. Opțiunile mele au variat de la secretar la contabil, de la administrator de baze de date, la hacker etic.

Realistă sau idealistă?

Pentru ea, Politehnica a reprezentat mult timp prima opțiune, dar apoi și-a dat seama că nu e făcută pentru rutină. În niciun caz.

Am descoperit în fetița care își dorea să lucreze de acasă pentru a evita cât mai mult socializarea, care dorea o viață sigură, planificată, și pentru care banii erau mai importanți decât pasiunile, o tânără dornică de descoperire: atât a propriei persoane, cât și a lumii înconjurătoare. Am descoperit o tânără care își dorește să încerce o sumedenie de meserii, pentru a conștientiza dacă, într-adevăr, există o acea profesie pentru ea.

A aflat apoi de Serviciul European de Voluntariat (EVS) și a îndrăznit să viseze la varianta asta. Ceea ce a determinat-o să spună „da” acestui drum a fost schimbul de tineri din Italia, în care a participat în decembrie 2019, „Totem RISE (Rural Introspection & Spiritual Evolution”. Atunci a realizat următorul lucru: tot ceea ce credea că este și vrea, de fapt, erau proiecții ale așteptărilor pe care le aveau oamenii din jurul ei.

M-a făcut să conștientizez că trebuie să profit de ocazia de a urma un stagiu de tip EVS, pentru că, indiferent dacă în urma participării într-o astfel de experiență aș putea să-mi creionez „drumul” mai ușor sau nu, facultatea o pot începe și mai târziu.

Are noroc însă, pentru că deși vestea a fost un șoc inițial pentru părinți și nu au înțeles-o, acum ei o susțin în totalitate și îi respectă decizia.

Urmează și voluntariatul în Africa pe lista Cristianei, dar rămâne de văzut când.

Mesajul său pentru tineri ( indeciși sau nu cu privire la viitorul lor), este următorul:

Dacă doriți ca lumea să fie un loc mai bun, luați inițiativa! Dacă simțiți că nu știți cine sunteți, găsiți elemente de identitate culturală care simțiți că v-ar defini, fără să țineți cont de granițele prestabilite! Dacă simțiți acum că nu vă reprezintă nicio meserie, plecați în lume și experimentați! Profitați de toate oportunitățile pe care le găsiți! workaway.info, idealist.org, Corpul european de solidaritate, Salto Youth sunt doar câteva site-uri care sper să vă fie călăuză în labirintul găsirii acelui răspuns pe care îl așteptați.❞

 

Sursă text: https://clujforyouth.ro/cariera-vs-pasiune-ai-timp-pentru-amandoua

Luna aceasta am încercat să ne reinventăm şi să punem bazele unei noi structuri. Astfel, după ce am trimis schimbul de tineri „European heARTs”, am început să ne revitalizăm prin activități care au stimulat spiritul artistic și cultural al voluntarilor, precum și comuniunea acestora cu natura.

În acest mod, după o lună experimentală în care am trecut prin:

  • luni: dezbatere sau ședință
  • marți: scriere de proiecte
  • miercuri: hand made
  • joi: activități teatrale
  • vineri: curs de chitară
  • sâmbătă: activități non formale din proiecte trecute sau viitoare
  • duminică: plimbare și socializare

Am definit un program primăvăratic în care:

  • lunea va fi ziua dedicată muncii în echipă și a colaborării, a ordinii și a organizării interne, unde seriozitatea se îmbină cu relaxarea, iar voluntarii își împărtășesc ideile și impresiile și pregătesc săptămâna care tocmai va începe, precum și Săptămâna Națională a Voluntariatului (11-17 mai) sau seara Folk de Ziua Tineretului (2 mai);
  • marțea ne focusăm pe scrierea noului schimb de tineri cu care plănuim să aplicăm pentru termenul din aprilie și ale cărui baze le-am pus luna aceasta, care aduce în prim-plan haiducii, nedreptatea socială, identitatea culturală și valorile europene.
  • miercuri va avea loc cursul de hand made, unde creativitatea va căpăta formă.
  • joia ne transpunem emoțiile prin intermediul activităților teatrale și reflectăm asupra unor teme sociale.
  • vinerea are loc cursul de chitară, unde voluntarii învață unii de la ceilalți.
  • sâmbăta va fi dedicată activităților non-formale și a dezvoltării personale.
  • duminica este ziua descoperirii lăuntrice și a împrejurimilor.

Desigur, printre aceste activități își fac loc și socializările sau ecologizările, temele făcute împreună, filmele, jocurile, dansurile și gătitul.

Vă așteptăm zilnic, începând cu ora 16:30! 😊





 

 

 

 

Cu ocazia Zilei Naționale, voluntarii noștri au organizat o seară tradițională românească, de tipul serilor culturale din cadrul proiectelor europene Erasmus+.

Seara noastră a debutat cu o activitate de lucru în echipă, coordonată de voluntarul nostru Eduard-Stefan Dumitru, pe parcursul căreia tinerii au trebuit să îndeplinească sarcini, precum: fredonarea Imnului, reconstituirea Statuii Independenței din Iași și schițarea României perfecte din punctul lor de vedere. Aceasta a fost urmată de jocuri non-formale.

Bineînțeles, dintr-o astfel de atmosferă specifică, nu au putut lipsi nici horele, sârbele sau cântecele folclorice, pe ritmurile cărora voluntarii au savurat împreună bunătățuri din cămara bunicilor.

Acestea fiind spuse, vom lăsa pozele să vă ofere o idee asupra serii noastre tradiționale!

Stări alternante, limite depășite, noi începuturi și prietenii pe viață… pe scurt, „Solve T.E.D! (Teen Eating Disorders)”.

În perioada 20-28 august 2019, Asociația noastră a organizat proiectul european Erasmus+ „Solve T.E.D! (Teen Eating Disorders)”, care a avut ca fundament 10 obiective (apasă aici pentru mai multe detalii). Astfel, pe parcursul a 9 zile de activități (vezi mai multe detalii aici), 28 de tineri din 4 țări europene: România, Italia, Spania și Grecia (vezi mai multe detalii aici), au răspuns provocărilor, încercând să găsească o rezolvare pentru problemele de nutriție.

Pentru acest proiect am organizat două diseminări, grupul nostru țintă fiind reprezentat de tineri.

Prima diseminare a avut loc la restaurantul Old Friends şi a început cu o transpunere emoționantă în lumea fanteziei, facilitată chiar de coordonatoarea acestui schimb de tineri, Diana Ghiuș, care a metaforizat întreg proiectul într-o poveste de suflet, plină de optimism, utilizând creioane colorate. În acest mod, din câteva creioane pe care le-a rupt, aceasta a reuşit să obțină mai multe bucățele, pe care le-a împărțit celor prezenți. Astfel, a transmis mesajul că necazurile nu trebuie privite ca pe un capăt de drum, ci asemenea unui nou început, a unei surse de inspirație pentru succes, așa cum am privit și noi problemele nutriționale: nu ca pe un obstacol, ci ca pe o nouă șansă de a te descoperi și de a te dezvolta, ridicându-te precum pasărea Phoenix din propria cenușă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tot atunci, au fost prezenți și Diana Ciobanu, președinta organizației, și Eduard Dumitru, actualul vicepreședinte. Aceștia au împărtășit, atât din experiența lor de organizatori, cât și din cea de facilitatori ai proiectului, oferind detalii din spatele culiselor și sfaturi pentru tinerii prezenți.

 

 

 

 

 

 

Seara a fost animată și de participanții din echipa României, care le-au mărturisit ce a însemnat participarea în acest proiect pentru ei, și care, de asemenea, au vrut să le arate celor prezenți câteva energisere. Înainte de activitățile oficiale din proiect, când căldura reprezenta un impediment în procesul de concentrare, astfel de jocuri acționau ca un fel de magie asupra lor. Așa s-a întâmplat și acum, când cei prezenți la diseminare au devenit cu adevărat „prezenți” în povestea noastră!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În cadrul celei de a doua diseminări, care a avut loc la sediul nostru proaspăt renovat, Diana Ghiuș, alături de o parte din facilitatori și de echipa României, a invitat tinerii să participe la una dintre activitățile organizate în proiect, și anume să exprime rețeta pentru: succes, prietenie, fericire și cea care ar putea să vindece sentimentul de eşec, într-un mod cât mai creativ și non-formal: printr-un cântec, o scenetă sau o prezentare. Așadar, aceștia au fost împărțiți în 4 echipe, fiind ajutați și de voluntarii care au reprezentat România în cadrul proiectului, reușind a da viață acestor rețete în cel mai captivant și inovator mod.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Voluntarii Asociației de Tineret Onestin, Lazer Ciprian, Bordianu Anca, Fodolică-Drug Mihaela, Breahnă Teodora, Blănaru Ștefan și Culică Robert (de la stânga la dreapta), au ajuns în Almudévar, Zaragoza, Spania!

Aceștia vor reprezenta echipa României în perioada 13-22 noiembrie în cadrul proiectului internațional Erasmus+ „Cultural Pillars & Common Walls” alături de alți 24 de participanți din: Spania (Asociația 2+2, gazda mobilității), Portugalia (Asociația Quinta das Relvas), Grecia (Asociația TrikalAct) și Italia (Asociația Componibile62). Principalul obiectiv? Apropierea atât de propria cultură, cât și de cea Europeană, prin artă!

Astăzi, 10 octombrie 2019, a avut loc evenimentul de recrutare de anul acesta, iar voluntarii noștri i-au primit călduros și cu multe surprize pe liceenii care au simțit că vor să li se alăture, să spună „da” voluntariatului!

Mulțumită localului Old Friends, cei interesați au putut să discute cu voluntarii asociației, care le-au răspuns cu drag la întrebări și care le-au prezentat cum este viața lor, în calitate de voluntari.

Într-o atmosferă armonioasă, s-au spus povești și s-au depănat amintiri, iar, spre final, recruții au fost invitați să danseze și să cânte, cum numai voluntarii noștri o fac! 🤗

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Voluntarii noștri au continuat tradiția și anul acesta, dând startul la Campania de recrutare și informându-i pe cei interesați de activitățile noastre. Astfel, i-au invitat pe liceenii oneșteni să devină parte din asociația noastră, a cărei misiune este de a dezvolta tinerii cu dorință de schimbare și inovare.

Activitatea de informare a debutat marți, 8 octombrie. În timpul pauzelor, am fost prezenți atât la Colegiul Național “Grigore Moisil”, cât și la Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi”, iar pe 9 octombrie, la Colegiul Național “Dimitrie Cantemir” și Colegiul cu Program Sportiv “Nadia Comăneci.” Aici le-am povestit liceenilor despre experiențele noastre trăite ca voluntari, despre oportunitățile avute, despre proiectele care ne-au marcat și despre multe altele, bucurându-ne cu toții și de gustul dulce al unei cești de ceai sau de cappuccino! 😊

Dacă îți surâde oportunitatea de a face voluntariat, însă nu ai nicio idee de unde ai putea incepe, dacă îți dorești să te dezvolți și vrei să schimbi ceva în comunitatea ta, te așteptăm joi, 10 octombrie, la ora 17, la localul Old Friends (strada Republicii 62 A). Vei cunoaște povestea familiei Onestin, spusă într-o atmosferă prietenoasă și presărată de multe alte surprize! În plus, vei avea șansa de a afla noul nostru program de activități și să faci primul pas spre dezvoltarea personală!

Schimbă-ți perspectiva alături de noi: devino și tu Onestin, deschide noi uși pentru viitorul tău! Say ‘yes’ to volunteering! 🙃

Completează formularul online: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSe5GUgx2V4UR8X-vjnqtRqQXWI7PmnKtY9fD5Hymen9dgoiYQ/viewform?vc=0&c=0&w=1

Asociația de Tineret ONESTIN doreşte să facă şi anul acesta, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, un apel către toți cei care doresc să ajute familiile aflate în dificultate.

Campania „Oameni pentru Oameni” se desfăşoară în perioada 10-25 aprilie 2019, iar bunurile colectate vor fi împărțite în ajun de Paşte. Prin urmare, dacă doriți să vă alăturați inițiativei, puteți dona alimente neperisabile, dulciuri şi articole de îmbrăcăminte. Donațiile în bani se vor face prin contract de sponsorizare, virare în cont şi cumpărare ulterioară a produselor necesare.

Vă mulțumim pentru sprijin şi încredere!

Cum prima lor încercare de a testa gradul de altruism existent la nivelul micii noastre societăți oneştene s-a soldat cu succes la începutul lunii octombrie, nici de data nu au fost dezamăgiți de rezultat.

Temători la început că vremea ar putea să le saboteze misiunea, aceştia nu s-au lăsat descurajați şi s-au adunat duminică la sediul Asociației cu gândul de a da uitării pentru o zi zona de confort. Cele patru echipe, împărțite în diferite zone ale oraşului, au avut ca obiectiv oferirea brioşelor pregătite chiar de ei, în schimbul unei donații, învățând în acest fel să aibă curajul de a aborda oamenii şi de a-şi susține cauza.

Scopul lor a fost acela de a ajuta familia Popescu de la Helegiu, familie căreia, din păcate, i-a ars casa acum o săptămână. Lucrările de reconstrucție au fost deja începute, aceştia având nevoie de cât mai mulți oameni generoşi pentru a reuşi să treacă peste acest obstacol. Prin urmare, mobilizarea lor, care a dus la colectarea sumei de 1412 lei, va aduce, speră ei, măcar puțină bucurie în sufletele lor.

Şi cum fiecare situație te învață ceva, cu siguranță ăsta a fost şi cazul voluntarilor noştri. Într-un prezent dominat de aparențe, adesea ne ghidăm după ele, fără să realizăm măcar. În această postură s-au regăsit şi ei, când au avut surpriza de a vedea că este mai capabil de a empatiza un om cu o condiție financiară mai precară, care cunoaşte mai bine ce inseamnă lipsa unui anumit sprijin, decât unul care îşi permite să ducă un trai mai privilegiat.

Acestea fiind spuse, Asociația de Tineret ONESTIN doreşte să mulțumească tuturor pentru donațiile făcute, indiferent de suma oferită!

Dacă doriți să ne susțineți cauza, puteți dona jucării și hăinuţe în stare bună, alimente neperisabile și alte lucruri folositoare copiilor în nevoie la sediul asociației noastre, situat pe strada Victor Babeș 16 A (Dallas), până pe data de 21 decembrie. Suntem prezenți aici în fiecare zi de la ora 16 și ne puteți contacta la numărul 0770 900 591 pentru confirmare sau prin contact pe contul de facebook al Asociației.

Puteți susține această cauză și prin achiziționarea unui bilet la evenimentul nostru ”Christmas Party” care va avea loc pe 15 decembrie, la Old Friends.

Avem o dorință transmisă direct de la copii: piese de lego. 🙂

Vă mulțumim mult și la cât mai multe dorințe împlinite!

#Onestin #Strângeredefonduri #Crăciun #ChristmasParty

100 de brioşe și un oraș mai nobil !

       Cam așa ar descrie tinerii voluntari ONESTIN

ziua de duminică, 7 octombrie, când, la amiază, s-au adunat în număr mare la sediul ONESTIN. Aici s-au împărțit în 8 echipe și s-au înarmat cu o doză mai mare de altruism decât într-o zi obișnuită, dând astfel startul unei duminici promițătoare, prin încercarea de a vinde brioşe pregătite chiar de ei.

Care a fost scopul acțiunii ?

Să ajute familia Ioanei de la Gura Văii, familie căreia i-a ars casa acum o săptămână. Lucrările de reconstrucție ale casei au fost deja începute, aceștia având nevoie de cât mai mult sprijin din partea tuturor, pentru a reuși să ducă această misiune până la capăt. Prin urmare, mobilizarea tinerilor, care s-a soldat cu suma de 1921 de lei, va aduce, sperăm, măcar un zâmbet pe fețele lor.

Din această experiență au avut de învățat și noii voluntari ONESTIN, recrutați de curând, cât și cei vechi. Paul crede că ,,societatea actuală încă mai are o șansă cu astfel de oameni”, iar Mia mărturisește că ,,este mândră de noii voluntari, aceștia dovedindu-se plini de empatie și cu o dorință mare de a ajuta”.

Acestea fiind spuse, Asociația de Tineret ONESTIN dorește să mulțumească tuturor celor care au contribuit la sprijinirea acestei cauze, indiferent de suma oferită!

Bunătatea dezinteresată se pare ca încă mai există printre noi.

#Onestin #voluntariat #Oneşti #cupcakes

 

[RO] Come si dice… aventura italiană? Da, sigur, dacă ne gândim la peripețiile prin care au trecut fetele până să aterizeze pe aeroportul din Treviso. Dar cum un avion anulat nu înseamnă un zbor pierdut, numai ce au pus picioruşele pe „terra veneto” și l-au și cucerit. Voluntare active în ONG-ul nostru, ele au participat în perioada 3-11 Iulie într-un schimb de tineri marca Erasmus +, care a avut un impact atât de mare asupra lor, încât vă spunem din surse sigure că încă mai meditează la ce s-a intamplat. „N.A.T.U.R.E. +”a avut ca scop principal combinarea tehnologiei cu arta și natura, prin activități non-formale, dar și înlăturarea unor stereotipuri existente, foarte comune în țările implicate. Cum au realizat participanții asta? Lucrând foarte mult în echipe mixte, conectându-și ideile si exploatându-și talentele necunoscute până în acel moment, ajutați fiind de cei trei facilitatori: Bogdan, Roberto si Alex, cei care le-au fost mentori în acest proces de învățare. Prin ce s-au remarcat ei? Prin faptul că au știut să le dea câte un imbold când era cazul (de exemplu atunci când Oana și Bianca au avut de prezentat proiectul lor personal și având probleme tehnice au pierdut controlul situației, Alex le-a sfătuit să improvizeze și să accepte situația, iar lucrurile au ieșit chiar mai bine decât s-au așteptat), au știut să le încurajeze ideile bune, să-i scoată din carapace, să-i facă să reflecteze la anumite lucruri. Stiți voi, detaliile acestea „mici” care fac diferența. Înconjurate de natură, fără internet, consumând numai mâncare tradițională și sănătoasă, pe de o parte și prin intermediul scenetelor create și interpretate, a teambuilding-urilor, filmulețelor, dar și a schimbului intercultural, s-a reușit ceea ce și-au propus încă de la început cei care au scris acest proiect. La ce ne referim? Să crească respectul tinerilor pentru natură, să-i facă să realizeze că Internetul poate fi folosit în moduri mult mai productive, utile si interesante, dar mai ales să le demonstreze acestora că melajul dintre elementele cheie ale proiectului: natura, arta și tehnologia este cel care susține idealul modului de a trăi in secolul XXI.

Începută ca o aventură, una plină de neprevăzut, s-a transformat într-o experiență în care au invățat, și-au schimbat anumite perspective, au creat prietenii și au dat uitării zona de confort!

[EN] Come si dice… the Italian adventure? Yeah, of course, if we’re thinking about the adventures the girls went through before landing on the Treviso airport. But as a canceled plane does not mean a lost flight, just as they put their feet on” terra Veneto” and they conquered it. At least in the photo, with smiles and the Romanian flag ! Active volunteers in our NGO, the girls participated in the period 03-11 July in a youth exchange under the Erasmus + stamp, which had such a big impact on them, that I’m telling you from certain sources that they are still reflecting on what happened there. „N.A.T.U.R.E +”, the project that I’m talking about, had as a main purpose the combination of technology with arts and nature, but also breaking some existing stereotypes, very common in the countries involved. How did the participants realise this ? Working very much in mixed teams, connecting their ideas and exploring their unknown talents until that moment, being helped by the three facilitators: Bogdan, Roberto and Alex, the ones that have been their mentors in this learning process. What made them stand out ? Well, knowing how to give them an impulse when needed ( for example when Oana and Bianca had to present their personal project and there were some tehnical issues, they lost the control of the situation, but Alex advised them to go with the flow and accept the situation and their presentation went even better than expected ), knowing how to encourage their ideas, to make them get out of the shadow, to make them reflect at certain things. You know, these „little” details that make the difference. Surrounded by nature, without Wi-fi, eating only traditional and healthy food, through the role-plays created and interpretated, of the teambuildings, but also of the intercultural exchange, it was achieved from the beggining the goal of the ones that wrote this project. What are we talking about ? That they succeded to rise the respect of the youth people for nature, make them realise that the Internet can be used in more productive, useful and interesting ways and especially, show them that the mixture of these three key elements of the project : nature, arts and technology is the one that sustains the perfect way of living in the 21st century.

Started as an adventure, a very unpredictable one, it transformed into a experience in which they learnt, changed some perspectives, created friendships and let the comfort zone home !